Ministrul Transporturilor Costescu: „CNADNR a început să producă”
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) va fi împărțită în două entităţi separate până la sfârșitul acestui an, una va gestiona și monitoriza investiţiile, iar cealaltă lucrările de reparaţii, a anunțat Dan Costescu, ministrul Transporturilor.
„A avut loc cea mai mare restructurare de la înființarea CNADNR odată cu noul program de reorganizare implementat. Au fost eliminate 68 de funcții de conducere pentru eficientizarea activității Companiei Naționale de Autostrăzi. Am găsit multe blocaje, în prezent, CNADNR a început să producă”, a declarat Dan Costescu.
Întrebat câți km de autostradă se vor inaugura în acest an după șase luni de mandat la Ministerul Transpotrulor, ministrul Dan Costescu a răspuns că loturile 2 și din autostrada Lugoj-Deva și o porțiune din autostrada Transilvania. „Nu se va putea circula pe tot lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva. Așteptăm proiectarea pentru Suplacu de Barcău-Borș, dacă nu primim documentația referitor la proiectare transmitem notificare de riziliere a contractului de proiectare și execuție a autostrăzii Suplacu de Barcău-Borș. Pentru autostrada București – Brașov, tronsonul București – Ploiești (3,5 km) a început proiectarea în februarie, urmează demararea lucrărilor. Se depun eforturi susținute pentru a fi revizuit acordulde mediu privind autostrada Lugoj-Deva. Pentru capetele autostrăzii Sibiu-Pitești se finalizează studiul de fezabilitate la jumătatea lunii iulie. Forajele și investigațiile geotehnice au început în mai, au fost deja realizate 339 foraje/investigații”, a menționat Costescu.
Ministrul Transporturilor a reconfirmat deschiderea traficului pe autostrada Orăștie – Sibiu, lot 3, în luna septembrie a acestui an.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




