Pornind de la principiul că toţi suntem egali în faţa legii, verificările ANAF la unele categorii de persoane fizice nu fac altceva decât să corecteze unele derapaje ale sistemului care până acum, îi proteja pe cei puternici. Iar primele zece investigaţii au fost deja finalizate.

Anunțul ANAF din luna august 2015, privind selectarea și demararea verificărilor fiscale la unele categorii de persoane fizice – chiar dacă unele dintre acestea cu o rezonanță spumantă pentru publicul larg: cămătari, maneliști și alții asemenea – nu poate reprezenta, pe fond, decât un demers corect, necesar și normal al organelor fiscale, valabil în orice țară civilizată. Iată că, recent, ANAF vine să ne aducă la cunoștință, printr-un comunicat de presă, rezultatele inspecțiilor fiscale asupra primului eșantion de persoane verificate. Dacă am fi cârcotași, am spune mai bine mai târziu decât niciodată. Și asta deoarece sumele comunicate ca fiind stabilite, mie personal nu mi se par spectaculoase, cel puțin în raport de prezumatul și atât de des vehiculatul nivel ridicat al evaziunii fiscale din țara.

Cum se fac verificările

Pe de altă parte, prin O.U.G. nr.117 /2010 una din noutăţile esenţiale aduse legislaţiei fiscale (conform art.791 Cod fiscal şi Titlului VII Cap.III Cod procedură fiscală) – începând încă de la data 01 ianuarie 2011 – a fost tocmai reglementarea modului de efectuare a acestor verificări fiscale. Mai mult chiar, undeva pe la mijlocul lunii martie 2011, a fost emisă şi H.G. nr.248/2011, pentru aprobarea procedurii efective de aplicare a metodelor indirecte de control. Deci legislație suport pentru a efectua aceste verificări fiscale există de ceva anișori. Pe fond, pot face obiectul unor inspecții fiscale persoanele fizice la care, dintr-o analiză prealabilă documentară, apar diferențe mai mari de 10% între constatările organului fiscal și veniturile impozabile declarate ale contribuabilului, dar nu mai mici de 50.000 lei. Pentru aceste persoane, procedura de inspecție fiscală începe prin depunerea unei declarații de patrimoniu și venituri la solicitarea organului fiscal, conținutul formularului fiind reglementat prin O.M.F.P. nr.1504 / 2013, care detaliază toate elementele patrimoniale ale persoanei fizice ce urmează a fi supuse declarării.

Comportamentul contribuabilului din România

Din analiza datelor din aceste documente și înscrisuri cu rol justificativ, comparativ cu datele existente în evidența proprie a organului fiscal, se pot trage concluziile, fie ele și preliminarii, privind adecvarea comportamentului fiscal al unei persoane fizice. Pornind de la ipoteza că organele fiscale constată o sustragere de la plata impozitelor de către persoana fizică, acestea au trei metode de determinare a bazelor impozabile în sarcina persoanei fizice, metode enumerate de art. 109^1 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, astfel:  metoda sursei şi cheltuirii fondului, metoda fluxurilor de trezorerie și metoda patrimoniului. Deci, legislație există și, practic, exista baza legală pentru efectuarea acestor verificări încă din anul 2011. Nu aceasta e problema, ci modul în care această legislație – să recunoaștem, cu un caracter de noutate – va fi asimilat şi transpus în practica de zi cu zi, raportat la mijloacele de administrare și apreciere al probelor din domeniul fiscal, conform Titlului III Cap. 3 din Codul de procedură fiscală.Tocmai de aceea cred că ANAF trebuia să detalieze – prin recentul comunicat de presă – și procedura efectivă de efectuare a acestor inspecții fiscale și metodele utilizate pentru stabilirea acelor debite suplimentare în sarcina contribuabilului, cu atât mai mult cu cât metodele de verificare au mai mult, încă, o conotație teoretică decât o valență practică. Spre exemplu, ce avere urmează a analiza autorităţile fiscale? Cea scriptică, „din hârtii“ (aşa cum rezidă din conţinutul semantic al textului de lege – „situaţia fiscală personală“) sau cea „afişată“ („bogăţia reală“, cam cum e prin ţările nordice)? Ce facem cu cei fără venituri, fără avere („pe numele lor“), dar care folosesc în fapt bunuri cât se poate de palpabile, de o valoare considerabilă? E posibil ca, pe viitor, aceste bunuri să fie în proprietatea de drept (dar nu şi de fapt!) a unor societăţi pe acţiuni nu nominale, ci la purtător, înregistrate în paradisuri fiscale. Mai mult chiar, putem asista inclusiv la ceva modificări (perfect legale) în statutul de rezidenţă fiscală a unor întreprinzători sau la exit-uri spectaculoase din anumite afaceri (spre exemplu, în favoarea unor BV – uri din Olanda).

Cum se documentează Fiscul

Dacă privim din celălalt sens, are Fiscul atribuţii în culegerea de informaţii, dincolo de analiza situaţiilor şi declaraţiilor de natură fiscală ale contribuabililor ? Iar aici am în vedere acea verificare prealabilă, care se face „pe dibuite“ şi fără notificarea contribuabilului vizat… Cui revine competenţa legală ca, eventual și după caz, să reevalueze valoarea reală de piaţă a unui bun imobil, pentru care contribuabilul a declarat şi notarul a certificat că a fost achiziţionat / vândut cu o anumită sumă? Deși merită apreciat pe deplin semnalul dat de ANAF, este absolut necesar ca aceste verificări să fie standardizate și în interiorul nu numai a unor reglementări legale, dar și a unor practici efective, reglementate cât mai exact și mai riguros. Pentru că, nu-i așa, e cale destul de lungă de la a emite niște decizii de impunere până la încasarea efectivă a sumelor de bani stabilite, persoana fizică care se consideră nedreptățită având dreptul formulării contestației administrative și, ulterior, de a se adresa instanței de judecată. Iar, în situații insuficient reglementate procedural sau chiar a unor vicii de procedură, și acest demers poate să rămână doar la stadiul unui deziderat frumos și lăudabil, dar fără efectele fiscale vizibile, efective și așteptate în acest sens.