"Sunt şocat de evenimentele din ultimele zile. Sunt uimit că o abatere de o asemenea gravitate a fost posibilă la Volkswagen Group. Îmi asum responsabilitatea pentru neregularităţile constatate la motoarele diesel fabricate de grup şi de accea am cerut conducerii să îmi retragă funcţia”, a declarat Martin Winterkorn, adăugând și un detaliu important: „Fac asta în interesul companiei chiar dacă nu am cunoștință de vreun rău făcut de mine”.

Membrii ai Consiliului de Supraveghere al grupului Volkswagen care nu și-au declinat identitatea au menționat că se așteaptă să cadă și alte capete în următoarele zile în urma investigației care încearcă să identifice cine este responsabil pentru cel mai mare scandal din istoria de 78 de ani a companiei. Vineri vom afla și propunerile pentru postul de CEO.

Autorităţile de reglementare din SUA au cerut recent grupului german Volkswagen să recheme aproximativ 500.000 de vehicule, în urma acuzaţiilor privind instalarea unor sisteme electronice speciale pentru evitarea standardelor referitoare la poluare, amenzile totale putând să ajungă la 18 miliarde de dolari.

Volkswagen, cel mai mare producător auto din lume, este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităţilor SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu şi în timpul operaţiunilor normale. Din acest motiv nivelul poluării era mai ridicat, susţine Agenţia pentru Protecţia Mediului din Statele Unite EPA.