Datoriile din CASS pentru perioada 1 ianuarie 2012- 31 ianuarie 2015 vor fi anulate pentru:

-copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă au fost elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la inceperea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenti. Daca au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura, pentru aceste venituri, nu se anuleaza contributia;
– tinerii cu varsta de pana la 26 de ani care au provenit  din sistemul de protectie a copilului. Daca au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole, silvicultura, piscicultura si pentru cele acordate in baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru aceste venituri, nu se anuleaza contributia;
– sotul, sotia si parintii care nu au avut venituri proprii si care se  aflau in intretinerea unei persoane asigurate, pentru venitul baza de calcul reprezentat de salariul minim brut pe tara;
– persoanele persecutate politic de fostul regim comunist;
– persoanele cu handicap, pentru veniturile acordate in baza Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, daca nu au realizat venituri asupra carora s-a datorat contributia;
– bolnavii cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate stabilite de Ministerul Sanatatii, pana la vindecarea respectivei afectiuni, daca nu au realizat venituri asupra carora s-a datorat contributia;
– femeile insarcinate si lauzele, daca nu au realizat venituri asupra carora s-a datorat contributia sau au avut venituri sub salariul de baza minim brut pe tara.

Despre acest subiect, Capital a scris aici:

ANAF va emite si va comunica din oficiu decizii de anulare a plăţii CASS pentru cazurile in care a emis si comunicat decizii de impunere pentru persoanele fizice care, potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii si evidentelor transmise de CNAS catre ANAF, aveau calitatea de asigurat, fara plata contributiei de asigurari sociale de sanatate, se precizeaza in comunicatul guvenrului. Reglementarea se va aplica indiferent daca impotriva deciziei de impunere s-au exercitat ori nu cai de atac.

In cazul in care ANAF a emis, dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a fost stabilit cuantumul CASS, organul fiscal nu va mai comunica decizia de impunere, iar in cazul in care nu a emis-o, nu va mai emite o astfel de decizie.

Persoanele fizice care beneficiau de calitatea de asigurat fara plata CASS si au efectuat plata acestei contributii ca urmare a deciziilor de impunere emise si comunicate de ANAF vor avea dreptul la restituirea sumelor achitate.

Acelasi document prevede ca persoanele fizice care se incadreaza intr-una dintre categoriile mentionate mai sus si care au primit decizii de impunere, dar nu au primit decizia de anulare de la ANAF, beneficiaza de acest drept, la cerere, dupa obtinerea documentului justificativ care atesta calitatea de asigurat fara plata contributiei, eliberat de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, se mentioneaza in comunicatul Guvernului.