SE INTAMPLA ACUM!

IT & C

Germania va investi 10 miliarde euro în reţeaua de Internet până în 2025

Autor: capital.ro | luni, 14 martie 2016 | 0 Comentarii

Germania intenţionează să înfiinţeze un fond cu o valoare de 10 miliarde euro pentru a încuraja investiţiile în conexiunile de Internet mai rapide în zonele rurale până în 2025, a anunţat luni Ministerul german al Economiei, informează Reuters.

Oficialii germani sunt îngrijoraţi de posibilitatea ca firmele germane să devină vulnerabile în faţa unor noi competitori din SUA şi Asia din cauza întârzierilor în adoptarea ultimelor noutăţi din domeniul digital. Cea mai mare economie europeană se bazează foarte mult în materie de exporturi pe întreprinderile mici şi mijlocii. În multe cazuri aceste firme sunt deţinute de o singură familie şi sunt amplasate în afara marilor centre urbane, în zone unde infrastructura de Internet progresează lent. 

Guvernul de la Berlin vrea ca până în 2018 întreaga ţară să aibă acces la Internet în bandă largă. În plus, Berlinul vrea să introducă reţele de fibră optică care permit o viteză de un gigabit pe secundă, de 20 de ori mai rapide decât conexiunile broadband clasice. 

"Trebuie să construim o reţea de fibră optică cu o capacitate de un gigabit până în 2025, în Germania", se arată în strategia digitală publicată luni de Ministerul german al Economiei. 

Pentru a atinge acest obiectiv, Guvernul german va pune la punct un fond de 10 miliarde de euro pentru a încuraja investiţiile în conexiunile de Internet mai rapide în zonele rurale. Acest fond ar urma să fie finanţat, parţial, cu veniturile rezultate în urma licitaţiilor pentru atribuirea de frecvenţe de telefonie mobilă UMTS. 

"În plus, vor fi necesare noi instrumente de finanţare", au adăugat reprezentanţii Ministerului german al Economiei, lăsând să se înţeleagă că sectorul privat ar trebui să joace un rol important în completarea efortului Guvernului. Aceasta în condiţiile în care estimările Guvernului arată că o extindere a conexiunilor de fibră optică la nivelul întregului teritoriu ar costa până la 100 de miliarde de euro. 

În replică, Asociaţia Industriei Germane (BDI) a criticat Guvernul german pentru că acţionează prea lent. 

"Nu suntem mulţumiţi de modul în care se extind reţelele digitale. Ţara noastră este departe de o infrastructură digitală ultraperformantă", a declarat preşedintele BDI, Ulrich Grillo, care a făcut totodată un apel către IMM-uri să profite de avantajele digitalizării. 

AGERPRES

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.