Preţul de piaţă al gazului tranzacţionat pe platforma de la Baumgarten – Austria, referinţă pentru piaţa centrală şi est-europeană, a ajuns, în primele zile ale lunii septembrie, la 12,7 euro/MWh, adică 56 de lei/MWh, mai puţin cu 4 lei/MWh faţă de preţul gazului produs în România. Este pentru prima dată în ultimii 26 de ani, când gazul de import este mai ieftin decât cel local reglementat, momentul fiind anunţat încă din lunile de vară ale acestui an, când preţul gazului rusesc (şi la Baumgarten, în principal, tot gaz rusesc se tranzacţionează) a tot scăzut până la niveluri comparabile cu cele româneşti. Totuşi, până în septembrie, gazul de import nu ajunsese decât la niveluri de 62 – 63 de lei/MWh, încă peste referinţa pentru gazele de producţie internă. Din această lună însă, iată că importurile de gaze au devenit mai rentabile decât achiziţia din intern. Este adevărat că, la preţul de 56 de lei/MWh al gazelor din Austria, se adaugă şi costul transportului până în ţară, ceea ce le-ar putea face ceva mai scumpe decât cele din ţară, dar, cu toate acestea, realitatea este una singură: în premieră, gazele de import sunt mai ieftine decât cele din ţară. De altfel, această realitate a fost surprinsă şi de preşedintele ANRE Niculae Havrileţ, care a precizat recent că preţurile gazelor de import vor continua să rămână, şi în perioada următoare, la niveluri apropiate sau mai scăzute decât cele locale.
În aceste condiţii, nu trebuie să surprindă pe nimeni că, începând chiar din lunile de vară, România a început să importe gaze de la ruşi. Mai intâi timid, în august, doar câteva mii de MWh zilnic, ajungând ca, din această lună, odată cu o şi mai mare ieftinire a gazelor de la Gazprom, importurile să ajungă la 40.000 de MWh zilnic, între 15 şi 20% din consumul lunar României, potrivit datelor zilnice prezentate de Transgaz. Situaţia este inedită: de la criza din 2008 încoace, odată cu scăderea abruptă a consumului local, România mai importa gaze doar iarna, cantităţi relativ mici, care nu reprezentau mai mult de 5% din consumul anual al României. Acum însă, pe fondul preţurilor mici ale gazelor ruseşti, firmele din România importă masiv chiar din sezonul cald iar la iarnă importurile vor ajunge să reprezinte peste 30%, poate chiar 40% din consum, după cum precizează preşedintele ANRE, pe baza datelor prezentate de Transgaz.
Situaţie paradoxală la iarnă
În luna iunie, Niculae Havrileț, președintele ANRE, declara că gazele de import vor avea la iarnă un preț cu 20% mai mic decât cele din producția internă înmagazinată, astfel că s-ar putea ajunge la situația în care vom prefera să importăm peste 30% din consum și să nu mai utilizăm gaze din depozite.
„Ca urmare a activități de monitorizare, am constatat că există posibilitatea ca în următoarea iarnă să există anumite turbulențe, ca urmare a faptului că gazele din producția internă din depozite va avea prețul mult mai mare decât prețul gazelor importate. Gazele de import vor avea un preț de 70 de lei pe MWh, iar gazele din producția internă înmagazinată vor avea 80 de lei pentru cele înmagazinate la 1 iulie și 86 de lei cele înmagazinate după această dată“, a spus Havrileț.
Gazele importate vor merge exclusiv pe piața concurențială. Aceasta deoarece structura amestecului de gaze pentru populație și termocentralele care livrează agent termic consumatorilor casnici, avizată de ANRE, arată că acești consumatori nu vor utiliza gaze de import în luna septembrie, ci doar resurse de producție autohtonă.
Pentru ca de scăderea generalizată a preţului gazelor din regiune să beneficieze şi consumatorii români, Guvernul vrea să impună producătorilor locali ca, începând cu 1 ianuarie 2017, cel puţin 40% din cantităţile de gaze pe care le scot la vânzare să fie tranzacţionate pe bursă, ameninţând, în caz contrar, cu amenzi raportate la cifra de afaceri. În prezent, doar 1,5% din tranzacţii se fac pe bursă, restul fiind contracte bilaterale. „Ținta noastră este să ajungem să tranzacționăm în jur de 40% din consumul României, ceea ce echivalează cu consumul din zona consumatorilor casnici. Ca atare, principalul beneficiar al acestei prevederi este consumatorul final, pentru că este prima dată când vom obliga furnizorii care livrează gaze în sectorul casnic să achiziționeze aceste gaze într-o manieră transparentă, nediscriminatorie și în condiții echitabile, nu prin contracte bilaterale pe care nu le poate verifica nimeni“, a precizat recent, într-un interviu pentru Agerpres, ministrul Energiei Victor Grigorescu.
Liberalizarea pieţei este de facto încheiată
În condiţiile în care preţul gazelor de import este mai mic decât cel de producţie locală, chiar de azi, Guvernul României ar putea renunţa la preţurile reglementate pentru populaţie, lăsând ca preţul gazului din facturile primite la noi acasă să fie stabilit strict în condiţie de cerere şi ofertă. Deocamdată, acest lucru nu este posibil în condiţiile legii, deşi piaţa ar impune-o, pentru că, prin hotărâre de guvern, preţul gazului a fost îngheţat la nivelul de 60 de lei/MWh până în martie 2017.
O eventuală decizie de liberalizare a pieţei pentru casnici va fi luată până la acea dată, în funcţie de condiţiile de piaţă de atunci. Dacă preţul va oscila în jurul acestei valori, atunci piaţa va fi declarată liberă. Dacă va fi mai mare, atunci, probabil, se va continua calendarul de liberalizare, agreat cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, care prevede scumpiri succesive ale gazului de producţie internă până la nivelul celui de import. Termenul limită de liberalizare al pieţei ar fi sfârşitul lui 2018 iar gazul, potrivit acestui scenariu, ar urma să se scumpească cu 15%-20%.
O piaţă liberă a gazului pentru consumatorii casnici ar însemna un concurs de oferte de la zeci de furnizori, nu doar de la 3-4, ca în prezent, la fel ca în piaţa de electricitate. În teorie, o concurenţă mai mare presupune servicii mai bune şi preţuri mai mici. Astfel, preţul de achiziţie al gazului ar putea fi chiar mai mic de 60 de lei/MWh, pentru că fiecare furnizor va avea opţiune să ia de pe plan local sau din import, putând negocia cele mai bune preţuri, în funcţie de cantităţi şi termene de livrare. Dezavantajele care pot apărea sunt determinate, în principal, de riscurile generate de fluctuaţia preţurilor şi de caracterul aleatoriu al evoluţiilor pe piaţă. Dacă petrolul şi, pe cale de consecinţă, gazul se vor scumpi, impactul în facturile românilor ar putea fi măsură, adică greu de suportat pentru bugetul familiei.
Acum, piaţa gazului pentru cele trei milioane de gospodării din România arondate la reţeaua naţională este un joc între doi mari furnizori, E.ON, în nord, şi ENGIE, în sud. Preţul gazului este stabilit periodic de către ANRE pe baza unui coş de gaze în care intră producţie locală şi de import. Pentru acest an, ANRE a stabilit ca acest coş să fie constituit 100% din gaze de producţie locală.
