Astfel, pentru anul 2015, Executivul a stabilit suma de 146,85 milioane de lei ca valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor. Din această sumă, 44,5 milioane de lei se acordă pentru taurine, bubaline, porcine și ecvine, iar 102,35 milioane lei pentru speciile ovine și caprine.

Fondurile se asigură de la bugetul de stat, în limita bugetului aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru anul 2015.

Acest sprijin financiar a fost aprobat de Guvern în contextul în care prin HG 1179/2014 a fost instituită o schemă de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru perioada 2015-2020, a cărei valoarea maximă este de 881,1 milioane de lei. Anual se aprobă valoarea destinată sprijinirii crescătorilor de animale, cu încadrare în plafonul schemei de ajutor de stat.

Printr-o a doua Hotărâre adoptată astăzi, Guvernul a stabilit alocarea sumei de 10,8 milioane de lei pentru unele măsuri excepționale de sprijin cu caracter temporar, sectorului producătorilor de fructe și legume. Fondurile sunt destinate acoperirii unei părți din pierderile suferite de sectorul legume/fructe ca urmare a efectelor generate de decizia guvernului rus de a interzice importul de legume și fructe din Uniunea European, deci şi din România.

Astfel, în baza cererilor de plată, producătorii de fructe și legume, precum și organizațiile din acest sector agricol, vor primi sprijin financiar pentru acoperirea unei părți din pierderile suferite în perioada 18 august 2014 – 31 decembrie 2014.

Fondurile destinate acordării sprijinului financiar excepțional cu caracter temporar provin din Fondul European de Garantare Agricolă – FEGA, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2015.