Ministrul Agriculturii a subliniat că în următorii şase ani este nevoie să se treacă la următorul nivel de organizare şi dezvoltare a agriculturii româneşti, astfel încât să se exporte produse agricole procesate, produsele româneşti să fie mai prezente în hipermarketuri şi agricultorii să aibă o putere mai mare de negociere. Daniel Constantin a dat exemplul unui fermier ce deţine 30 de capete de vaci şi vinde cu 0,7 lei litrul pe lapte, iar membrul unei cooperative cu 1,08 lei pe litru.

El a precizat că PNDR 2014-2020 prevede pentru cei care creează grupuri de producători sau cooperative un stimulent financiar cu 20% mai mare, la care se pot adăuga alte avatanje fiscale.

"Am discutat cu domnul ministru de Finanţe Teodorovici: vrem să venim cât mai repede, în următoarele săptămâni, până în toamna acestui an, cu un pachet de facilităţi fiscale pentru cei care vor să creeze cooperative, pentru că şi pentru Ministerul de Finanţe este mai bine. Îi ajuţi pe fermieri să aibă un preţ mai bun şi chiar dacă impozitul pe care îl practici este mai mic, încasezi mai mult decât atunci când preţul este mic şi impozitul este mare. Vrem să venim cu un pachet stimulativ pentru cei care creează cooperative, să nu mai plătească impozitul pe norma de venit, de exemplu, un impozit mai mic pentru cei care lucrează în această zonă şi multe alte facilităţi la care vrem să alăturăm din această toamnă un pachet de creditare pentru cei care lucrează în grupuri de producători sau cooperative", a precizat Daniel Constantin.

În ceea ce priveşte PNDR 2014-2012, ministrul a subliniat că s-a învăţat din experienţa perioadei anterioare de programare, existând schimbări importante precum posibilitatea depunerii online a cererilor de finanţare, simplificarea procedurilor de licitaţie, atât publică dar şi pentru domeniul privat şi, nu în ultimul rând, promovarea materialului genetic românesc şi a seminţelor certificate din ţara noastră.

SURSA: Agerpres