Registrul Auto Român anunţă că un nou model de Carte de Identitate de Vehiculului (CIV), cel mai important document furnizat de RAR, va fi eliberat începând din acest an. Oficialii RAR spun că modificările vor fi introduse pentru că maşinile s-au modernizat, iar documentul poate fi citit cu uşurinţă.

„Ca în orice domeniu, și în cel al autovehiculelor rutiere s-a înregistrat o evoluție firească semnificativă, materializată atât prin modificări legislative, cât și prin proces tehnologic. Acest fapt a generat necesitatea menționării în CIV a unor caracteristici noi ale vehiculelor rutiere, care au fost inserate de-a lungul timpului în modelul actual de formular CIV. Totuși, pentru ca informațiile din CIV (care devin mai complexe) să fie mau ușor de regăsit/interpretat, Registrul Auto Român a considerat că trebuie efectuate unele modificări ale formularului CIV utilizat în prezent. Modificările vizează în principal structurarea unor date existente în CIV (rubrici dedicate pentru numărul de omologare CE de tip, normă de poluare CE, cod național de emisii, valoare CO2) şi introducerea unor informatii noi cum ar fi masa maximă tehnic admisibilă a ansamblului de vehicule, masa reală, distanța dintre axe, sistem de propulsie şi suspensie. În subsidiar, s-au avut în vedere numerotarea rubricilor în concordanță cu cele din certificatul de înmatriculare (Directiva 199/37/CE) și creșterea lizibilității înscrisurilor”, ne-a explicat directorul general al RAR, George Dincă.

Oficialul RAR ne-a precizat că proprietarii vehiculelor nu vor fi obligaţi să-şi schimbe cărţile de identitate deja eliberate.

CIV cuprinde principalele caracteristici constructive și elementele de identificare ale unui vehicul rutier, care reprezintă în același timp, datele oficiale ale vehiculului, utilizate ulterior de toate instituțiile din România ce efectuează activități legate de domeniu vehiculelor rutiere (impozite, taxe, autorizări, verificări tehnice). La rândul ei, autoritatea de înmatriculare completează în CIV deținătorii succesivi ai vehiculului.