S-a decis: Franța și-a luat, pe sub masă, o treime din petrolul libian

S-a decis: Franța și-a luat, pe sub masă, o treime din petrolul libian
Publicat de CAPITAL la 1 septembrie 2011, 15:57

Franţa ar fi încheiat un acord cu Consiliul Naţional de Tranziţie la începutul conflictului libian, în virtutea căruia Parisului ar urma să-i revină 35% din petrolul libian, a scris joi cotidianul Liberation, un acord despre care nu are însă cunoştinţă ministrul francez de externe Alain Juppe, scrie France Presse.

Jurnalul citează o scrisoare datată la 3 aprilie, redactată de CNT şi adresată emirului din Qatar, în care CNT susţine că a semnat un ‘acord ce atribuie 35 la sută din totalul de petrol brut francezilor în schimbul sprijinului total şi permanent pentru Consiliul nostru’.

Chestionat în legătură cu acest subiect joi, pe postul de radio RTL, Alain Juppe a spus că ‘nu are cunoştinţă de existenţa unei astfel de scrisori’, dar a recunoscut că i se pare ‘logic’ ca ţările care i-au sprijinit pe rebeli să fie privilegiate în procesul de reconstrucţie.

‘CNT a anunţat foarte oficial că în timpul reconstrucţiei va discuta într-o manieră preferenţială cu cei care l-au sprijinit, ceea ce mi se pare destul de logic şi corect’, a declarat şeful diplomaţiei franceze, reiterând însă că nu ştie nimic despre un ‘acord oficial’.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.