Avertisment: America, „periculos” de aproape de faliment
Nu o spunem noi ci jurnaliștii americani de la CNN, care arată că dintr-un dolar pe care guvernul îl are în cheltuieli publice, 38 de cenți sunt bani de împrumut.
Pe data de 2 august vom afla dacă cea mai mare economie a lumii intră în faliment. Agențiile de rating sunt deja cu ochii pe americani, după ce plafonul datoriei a fost depășit.
Decizia finală depinde de votul Republicanilor, care se opun măsurilor luate de Democrați.
Ratingul ‘AAA’ atribuit Statelor Unite ar putea fi redus imediat la nivelul ‘selective default’ dacă guvernul american nu va reuşi să onoreze obligaţiunile care ajung la scadenţă în august, a anunţat un director de la agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s.
Obligaţiunile Trezoreriei americane cu scadenţă în 4 august vor primi un rating ‘D’ dacă guvernul nu va reuşi să le onoreze, a afirmat John Chambers, director în cadrul agenţiei de evaluare financiară.
‘Dacă guvernul SUA nu reuşeşte plata, va avea un rating ‘D’. Asta se va întâmpla imediat după 4 august, când e scadenţa obligaţiunilor, deoarece ele nu au o perioadă de graţie’, a precizat directorul S&P.
Temerile privind un technical default au sporit după ce negocerile dintre Democraţi şi Republicani privind creşterea plafonului de îndatorare au eşuat la începutul acestei săptămâni la Washington.
În 4 august Trezoreria SUA trebuie să achite obligaţiuni pe termen scurt ajunse la scadenţă, în valoare de 30 miliarde de dolari.
<object classid="clsid:D27CDB6E-AE6D-11cf-96B8-444553540000" id="ep" height="356" width="384"><param name="allowfullscreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><param name="wmode" value="transparent" /><param name="movie" value="https://i.cdn.turner.com/money/.element/apps/cvp/4.0/swf/cnn_money_384x216_embed.swf?context=embed&videoId=/video/news/2011/07/05/n_debt_ceiling_romans.cnnmoney" /><param name="bgcolor" value="#000000" /><embed src="https://i.cdn.turner.com/money/.element/apps/cvp/4.0/swf/cnn_money_384x216_embed.swf?context=embed&videoId=/video/news/2011/07/05/n_debt_ceiling_romans.cnnmoney" type="application/x-shockwave-flash" bgcolor="#000000" allowfullscreen="true" allowscriptaccess="always" wmode="transparent" height="356" width="384"></embed></object>
Datoria brută a statului federal, de aproximativ 14.300 miliarde de dolari, a atins, la jumătatea lunii mai, plafonul autorizat de Congres. Trezoreria a avertizat că ţara nu va mai putea să facă faţă rambursării.
Datoria publică a SUA a atins, la mijlocul lunii mai, limita maximă autorizată de Congres, 14.294 miliarde de dolari, Trezoreria americană fiind obligată să adopte o serie de măsuri excepţionale pentru a putea să emită în continuare obligaţiuni fără a majora gradul de îndatorare al statului.
Problema majorării plafonului de îndatorare s-a împotmolit în Congresul SUA, unde Partidul Democrat al preşedintelui Barack Obama este în conflict cu Partidul Republican, care controlează Camera Reprezentanţilor.
FMI a avertizat SUA că trebuie să crească plafonul de îndatorare pentru a evita intrarea în incapacitate de plată şi lansarea ‘unui şoc sever economiei şi pieţelor financiare din întreaga lume’.
Potrivit ultimelor estimări ale Fondului Monetar Internaţional, datoria publică a SUA ar urma să ajungă la 99,5% din PIB în 2011, pentru ca în 2013 să ajungă la 105,6% din PIB.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





