Acţionarii BVB aleg mâine noul preşedinte

Acţionarii BVB aleg mâine noul preşedinte
Publicat de CAPITAL la 8 ianuarie 2012, 16:41

Acţionarii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) sunt convocaţi pe 9 ianuarie pentru a alege noul preşedinte al Bursei.

Trei candidaţi s-au înscris pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Bursei – actualul preşedinte al BVB, Stere Farmache, economistul şef al BCR, Lucian Anghel, şi preşedintele Asociaţiei Brokerilor, Dan Paul.

Acţionarii Bursei vor decide la 9 ianuarie dacă acceptă propunerea de revocare a actualilor administratori, prezentată în noiembrie de un grup de acţionari care deţin cumulat 9,41% din acţiunile BVB.

Actualul Consiliu de Administraţie al BVB a fost ales în februarie 2010.

În prezent, BVB este condusă de un Consiliu de Administraţie din care fac parte Stere Farmache (preşedinte), Ciprian Zah şi Mircea Botta (vicepreşedinţi), Siminel – Cristian Andrei, Octavian Molnar, Lucian Isac, Ionel Uleia şi Cosmin Gheorghiu.

Un loc în Consiliu este vacant după ce reprezentantul Fondului Proprietatea, Grzegorz Konieczny, a renunţat la funcţia de administrator al Bursei, în condiţiile în care CNVM a stabilit incompatibilitatea cu funcţia de manager al FP.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.