Astfel, ordinea de zi prevede 'aprobarea retragerii Societăţii Naţionale de Gaze Naturale Romgaz SA din calitatea de partener în cadrul acordurilor de parteneriat încheiate cu Aurelian Oil and Gas Poland şi Sceptre Oil and Gas pentru desfăşurarea de operaţiuni petroliere în perimetrele Cybinka şi Torzym din Polonia; (retragerea – n.r.) din calitatea de acţionar comanditar în cadrul celor două societăţi în comandită simplă Energia Cybinka sp.z.o.o.sp.k şi Energia Torzym sp.z.o.o.sp.k'.

Romgaz a intrat în 2008 în aceste proiecte de explorări petroliere din Polonia, unde deţine o cotă de 30%.

Potrivit publicaţiei Petroleum Review, Romgaz purta anul trecut discuţii cu compania americană Horizon General Ltd pentru a-şi vinde participaţia de 30% la cele două perimetre. Cumpărătorul ar fi urmat să plătească cheltuieli de foraj de 6 milioane de euro pentru fiecare sondă. Operatorul perimetrelor, compania San Leon Energy (care a achiziţionat Aurelian Oil and Gas – n.r.) vânduse deja jumătate din participaţia sa către aceeaşi companie americană.

Romgaz va încheia anul 2015 cu un profit brut de 1,345 miliarde de lei, potrivit Bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat, în scădere faţă de profitul brut estimat în varianta iniţială de buget, care se cifra la 1,85 miliarde de lei, potrivit unui document remis Bursei de Valori Bucureşti în luna noiembrie.

Romgaz a încheiat primele nouă luni din 2015 cu un profit net de 975,33 milioane de lei, în scădere cu 138,66 milioane lei (-12%) faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de 1,113 miliarde de lei. De asemenea, în intervalul ianuarie – septembrie din acest an, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 2,93 miliarde de lei, comparativ cu 3,29 miliarde de lei realizată în aceeaşi perioadă a anului 2014, rezultând astfel o scădere cu 11%. AGERPRES