Titlurile Deutsche Bank (DBK) prezintă cel mai mare potenţial de apreciere, cu peste 31% conform consensului Reuters, în condiţiile în care banca figurează cu cel mai mare declin al profitului net pe ultimele patru trimestre, cu 89%. În ultimele şase luni, Deutsche Bank a pierdut aproape 32% din valoarea de piaţă, iar această corecţie severă a făcut atractive acţiunile prin prisma capacităţii băncii de a face profit operaţional în viitor. Presupunând că testul de stres al Băncii Centrale Europene nu va evidenţia necesitatea unei noi majorări de capital şi luând în considerare scăderile cotaţiilor DBK din ultima vreme, până în apropierea minimelor ultimilor trei ani, analiştii recomandă investitorilor care acceptă un risc ridicat cumpărarea titlurilor băncii germane.

Analiza celor şapte bănci – JPMorgan Chase (JPM), Bank of America (BAC), Deutsche Bank (DBK), Banca Transilvania (TLV), BRD-GSG (BRD), Erste Group Bank (EBS) şi Banca Comercială Carpatica (BCC) – ia în considerare rezultatele financiare calculate pentru perioada 1 iulie 2013 – 30 iunie 2014.

Având în vedere rezultatul net al ultimelor 12 luni raportate, dintre cele şapte bănci tranzacţionate la BVB, două figurează cu creşteri ale profitului, alte trei cu scăderi ale câştigului net, iar alte două cu pierderi, comparativ cu perioada de 12 luni încheiată în iunie 2013. Cu toate acestea, pe baza preţului ţintă calculat de Reuters pentru băncile menţionate, cel mai mare potenţial de câştig pe următoarele 12 luni îl au băncile ale căror ultime rezultate financiare au dezamăgit.

'După primul semestru al anului, rezultatele financiare ale marilor bănci au fost influenţate, în afara condiţiilor specifice de piaţă care şi-au pus amprenta asupra activităţii operaţionale, de cheltuielile pentru stingerea unor litigii apărute ca urmare a unor abuzuri din trecut. În funcţie de zona geografică, aceste rezultate au fost marcate şi de decizii ale autorităţilor de reglementare, cum ar fi: reducerea graduală a programului de stimuli financiari de către Rezerva Federală, testul derulat de Banca Centrală Europeană de evaluare a calităţii activelor băncilor din zona euro şi testul similar derulat în paralel de BNR pentru băncile cu capital majoritar românesc. Stingerea celei mai mari părţi a litigiilor pentru JPM, întărirea bilanţului realizată de DBK prin ultima majorare de capital sau curăţarea bilanţului de credite neperformante operată de EBS reprezintă, pentru investitorii care îşi asumă riscurile mai ridicate asociate sectorului bancar, argumente în favoarea achiziţionării acestor titluri', menţionează Magda Sîrghe, analist financiar la Tradeville.

Numai Bank of America (BAC) iese din tiparul rezultate slabe – potenţial ridicat, având un preţ ţintă în creştere cu 18% peste cotaţia din piaţă, la o îmbunătăţire a profitului în ultimele 12 luni cu 21%. 'Titlurile BAC pot fi păstrate într-un portofoliu construit pentru termen lung, iar un speculator agil poate beneficia de fluctuaţiile de preţ care în ultimul an au variat de la 13,7 la 17,9 dolari/acţiune', se arată în raportul Tradeville.

În schimb, Erste Group Bank (EBS) prezintă un potenţial de câştig de 17,6%, în condiţiile în care grupul bancar austriac a raportat o pierdere de 1,17 miliarde euro pe ultimele patru trimestre, faţă de un profit de 332 milioane euro în precedentele 12 luni. O pierdere majoră, de 930 milioane euro, a survenit pentru Erste Bank în S1 2014. Când Erste a anunţat că se aşteaptă să încheie anul cu o pierdere-record, preţul acţiunilor s-a prăbuşit în câteva zile cu mai mult de 20% şi cu peste 35% faţă de maximul anual.

Deşi pe ultimele patru trimestre BRD figurează cu o adâncire a pierderii, cu 5,4%, până la 325 milioane lei, banca a raportat pe primul semestru un profit net de circa 123 milioane lei, dublu faţă de cel din urmă cu un an, în timp ce profitul operaţional a scăzut cu 15%. Conform Reuters, BRD prezintă un potenţial de câştig de 16% în perspectiva următoarelor 12 luni, arată Tradeville.

Banca Transilvania (TLV), deşi prezintă profitul net aferent ultimelor 12 luni în creştere cu aproape 27%, este în prezent evaluată cu 3,4% peste preţul ţintă dat de Reuters pentru un an. Baza solidă de depozite atrase, preponderenţa în portofoliu a creditelor în lei, profitabilitatea, capitalizarea adecvată şi susţinerea din partea investitorilor instituţionali sunt atuurile acţiunilor TLV, însă având în vedere preţul la care sunt tranzacţionate, analiştii Tradeville nu recomandă cumpărarea unor titluri noi.

'În privinţa Băncii Comerciale Carpatica (BCC), merită remarcat faptul că pe primele şase luni din acest an banca şi-a îmbunătăţit uşor profitul brut, în timp ce profitul net a scăzut cu 43,6% pe fondul reconcilierii impozitului amânat pe profit. Pe ultimele 12 luni încheiate în iunie, BCC figurează cu un profit net de 22 milioane lei, în scădere cu 10,6%, pe fondul curăţării pronunţate a bilanţului în perspectiva căutării unui nou investitor', se spune în raport.

SURSA: Agerpres