'Avem convingerea că doar în acest mod, România va rămâne o opţiune viabilă pentru menţinerea şi atragerea capitalului financiar şi uman', se arată în document. 

Cu prilejul aniversării Zilei Independenţei SUA, AmCham Romania salută angajamentul asumat la cel mai înalt nivel de Romania şi SUA pentru menţinerea bunei cooperări în domeniul apărării şi în mod specific pentru intensificarea relaţiilor comerciale. 

'Este deosebit de important ca România să facă eforturi pentru a se remarca ca destinaţie de investiţii pentru companiile americane, dovedind fermitate în continuarea reformelor, în respectarea angajamentelor asumate în cadrul structurilor internaţionale din care face parte, în asigurarea unui mediu investiţional transparent, predictibil şi stabil. În anul 2017, în contextul aniversării de a 20 de ani de Parteneriat Strategic SUA- România, ţara noastră beneficiază de o vizibilitate sporită în relaţiile bilaterale, în plan politic, militar, şi chiar economic, oferind toate premisele favorabile pentru creşterea nivelului de schimburi comerciale, a declarat Jaak Mikkel, preşedintele AmCham Romania. 

Conform comunicatului, selectarea destinaţiilor pentru investiţii depinde însă în mare măsură de realităţile interne ale ţării, astfel că investitorii americani şi nu numai, evaluează atractivitatea economică prin prisma factorilor precum stabilitatea, predictibilitatea, transparenţa procesului decizional, cadrului legislativ şi fiscal, nivelul birocraţiei, eficienţa administraţiei şi a serviciilor publice, calitatea infrastructurii sau disponibilitatea capitalului uman. 

'AmCham Romania îşi reafirmă deschiderea pentru dialog şi consultări între sectorul public şi privat, pentru a promova priorităţile membrilor, companii americane, internaţionale şi româneşti în vederea îmbunătăţirii politicilor publice şi a climatului de afaceri din România. Atât timp cât investitorii americani prezenţi în România derulează operaţiuni de succes, România va continua să atragă atenţia potenţialilor investitori de peste ocean', menţionează sursa citată.

AGERPRES