Zodia pesimismului

Cele mai recente evenimente indică faptul că ne putem aştepta la încă un an de chin şi spasme în economia SUA şi cea globală.
Vestea bună despre economia mondială este că inspiră optimism. Vestea proastă este că varianta optimismului este cea din bancul în care pesimistul spune că mai rău nu se poate, iar optimistul susţine că da.
La scurt timp după împlinirea unui an de la declanşarea crizei creditelor imobiliare din Statele Unite (şi, în esenţă, a unei crize, într

Cele mai recente evenimente indică faptul că ne putem aştepta la încă un an de chin şi spasme în economia SUA şi cea globală.

Vestea bună despre economia mondială este că inspiră optimism. Vestea proastă este că varianta optimismului este cea din bancul în care pesimistul spune că mai rău nu se poate, iar optimistul susţine că da.

La scurt timp după împlinirea unui an de la declanşarea crizei creditelor imobiliare din Statele Unite (şi, în esenţă, a unei crize, într-o mare parte, din economia globală), avem motive să ne temem că această primă aniversare nu va fi ultima. Evoluţia recentă a unor pieţe, precum şi o serie de rezultate financiare corporatiste şi indicatori economici, pune sub semnul întrebării ipoteza că ce a fost mai rău a trecut.

Preţul petrolului şi al metalelor preţioase cade vertiginos, lucru văzut de mulţi analişti ca o reflecţie a temerilor investitorilor în legătură cu viitorul economiei mondiale, o economie care nu va mai consuma atåt de mult petrol şi în care teama de inflaţie – care motivează multe investiţii în metale preţioase – nu mai e la fel de pronunţată ca teama de recesiune. Preţul acestor materii prime devine şi mai puţin atrăgător, deoarece este denominat în dolari, iar moneda americană înregistrează creşteri importante, pe fondul scăderii lirei sterline şi a euro în favoarea dolarului, scădere datorată în mare parte unor indicatori care sugerează că economia britanică şi cea a zonei euro se confruntă cu dificultăţi – unele economii europene se apropie incomod de mult de recesiune, altele abia dau semne de creştere, în timp ce numărul britanicilor care nu mai ţin pasul cu plata ratelor la casă creşte alarmant. Pe alte meleaguri, dolarul australian pierde rapid teren în faţa celui american, din cauza consecinţelor negative ale scăderii preţurilor la materii prime şi a crizei mondiale de finanţare asupra economiei de la antipozi.

În lumea corporatistă, tolba de veşti proaste a sectorului financiar nu pare să aibă fund: JP Morgan Chase a anunţat săptămåna trecută pierderi de un miliard şi jumătate de dolari numai în trimestrul al doilea al acestui an, în timp ce se intensifică zvonurile că nici măcar Goldman Sachs, acea legendară instituţie care de obicei nu face greşelile comise de rivalii săi, nu va scăpa nevătămată din actuala conjunctură. Cu puţin timp în urmă, Merrill Lynch a våndut un portofoliu de instrumente financiare derivate la numai 22% din preţul lor anterior, lucru care ar putea forţa alte bănci să facă acelaşi lucru. Dincolo de bănci, situaţia nu e roz: liniile aeriene pierd banii, iar sectorul de retail gåfåie, în ciuda reducerilor masive de preţ.

În tot acest context, devine din ce în ce mai ilară ideea avansată pånă nu demult de unii bancheri şi analişti din estul Europei, cum că regiunea va scăpa nevătămată şi că multe pieţe emergente vor fi puţin afectate de ce se întåmplă în economiile dezvoltate. Este foarte drept că multe economii emergente beneficiază de surplusuri şi de poziţii financiare pe care nu le aveau la ultima criză, în 1998. Acest lucru nu înseamnă însă că toate ţările emergente sunt adăpostite de o eventuală furtună. Şansele cele mai mari le au ţările care au fost cele mai prudente şi care au avut parte de reformele cele mai agresive. Romånia nu se află printre ele.