Zile libere 2024. Un proiect de hotărâre de Guvern prevede câte minivacanțe vor avea bugetarii români anul viitor. Acesta se află pe ordinea de zi a ședinței Executivului de joi, 21 decembrie.

Bugetarii vor avea parte de trei minivacanțe în 2024

Mai exact, bugetarii vor avea parte de trei minivacanțe în 2024: de 2 mai, de Sfânta Maria și de Crăciun.  Proiectul hotărârii de Guvern arată că „pentru personalul din sistemul bugetar, zilele de 2 mai, 16 august și 27 decembrie 2024 se stabilesc ca zile libere”.

Cele trei zile libere vor cădea vineri, așa că se va face „punte” zilele de weekend. Astfel, românii vor avea minivacanțe de câte patru zile.

„Pentru recuperarea zilelor de muncă stabilite ca zile libere, instuţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la ata de 31 mai și 30 august 2024, respectiv 31 ianuarie 2025, potrivit panificărilor tabilite prin acte administrative emise la nivelul fiecărei instituții publice”, se mai arată în proiectul hotărârii de Guvern.

Mai multe zile libere pentru bugetari, începând de anul viitor

Începând din anul viitor, orele suplimentare lucrate de bugetari vor fi recompensate prin acordarea de zile de odihnă, conform unei ordonanțe de urgență. Există însă excepții pentru militari, polițiști, jandarmi și angajații din serviciile secrete.

Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor, în colaborare cu Secretariatul General al Guvernului, au redactat proiectul, care urmează să fie discutat în cadrul Executivului. De asemenea, există posibilitatea de a suferi modificări pe parcursul dezbaterilor.

România, una din țările cu cel mai mare număr de zile libere

România se află printre țările cu cel mai generos număr de zile libere legale pe parcursul unui an. Angajații, indiferent că lucrează în sectorul public sau privat, beneficiază de un număr considerabil de astfel de zile, distribuite pe aproape fiecare lună a calendarului.

Conform legislației în vigoare, în țara noastră sunt recunoscute 51 de zile de sărbătoare. Cu toate acestea, nu toate sunt desemnate și ca zile libere legale. Din totalul considerabil, doar 14% dintre aceste sărbători conduc la acordarea de concedii sau mini-vacanțe pentru angajați.

Menționăm că luna ianuarie se remarcă prin faptul că are cele mai multe zile libere din întregul an. Anul 2024 începe favorabil pentru români, deoarece primele două zile ale lunii ianuarie sunt stabilite ca zile libere legale. Mai multe puteți afla aici.