Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a decis ca în fiecare zi să fie păstrat un minut de reculegere în întreaga ţară în memoria soldaţilor şi civililor care şi-au pierdut viaţa în urma invaziei ruse în Ucraina.

Liderul de la Kiev a semnat un decret care prevede păstrarea unui minut de reculegere zilnic la nivel naţional, pentru a onora memoria tuturor ucrainenilor care au murit în războiul cu Rusia.

„Am semnat astăzi un decret important privind păstrarea unui minut de reculegere zilnic la nivel naţional, pentru a onora memoria tuturor ucrainenilor care au murit în războiul nostru patriotic, a tuturor celor pe care i-am pierdut din cauza invaziei ruse, din cauza terorii declanşate de ocupant”, a declarat Zelenski într-un discurs video către naţiune.

Zelenski: Ne vom aminti de ucrainenii care şi-au dat viaţa

Acesta a precizat că în fiecare dimineața, de la ora 9.00, pe întreg teritoriul statului, populația se va duce cu gândul la ucrainienii care au luptat și și-au dat viața pentru țara lor, de la militarii şi civilii – adulţi şi copii.

„În fiecare dimineaţă, la ora 09:00, pe întreg teritoriul statului nostru ne vom aminti de ucrainenii care şi-au dat viaţa, de toţi cei care au luptat, de toţi militarii şi de toţi civilii – adulţi şi copii. Toţi cei care ar mai fi putut trăi dacă Rusia nu ar fi început acest război. Veşnică amintire tuturor celor care au murit pentru Ucraina!”, a spus şeful statului.

În mesajul său, preşedintele ucrainean cere ca Rusia să fie declarată stat terorist la nivel internaţional. Zelenski a arătat că țara condusă de Vladimir Putin a trecut la măsuri radicale, aducând aici de aminte de răpirile de primari sau politicieni ucrainieni până la luarea de ostatici în cazul spitalului din orașul Mariupol.

Președintele Ucrainei acuză Rusia: S-a transformat într-un stat terorist

„Statul rus s-a transformat într-un stat terorist în mod făţiş şi nu se jenează de asta”, a spus Zelenski, menţionând că primari şi parlamentari ucraineni sunt răpiţi în regiunile din Ucraina ocupate de Rusia. În acest context, el a amintit şi cazul unui spital din oraşul-port Mariupol, asediat de mai multe zile, unde se spune că armata rusă ar fi luat ostatici aproximativ 400 de angajaţi.

Un grup de anchetatori de la Curtea Penală Internaţională de la Haga adună deja dovezi şi fapte despre crimele de război ruseşti în Ucraina, a subliniat Volodimir Zelenski în discursul său, a cărui stenogramă a fost publicată pe site-ul preşedinţiei de la Kiev.