Gabriel Klarsfeld s-a alăturat ca partener biroului din Bucureşti al Wolf Theiss, uneia dintre societăţile de avocatură de top din Europa Centrală şi de Est. Astfel, acest avocat se va implica activ în proiectele WOLF THEISS din regiune.

După absolvirea Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Michigan cu titlul JD (Juris Doctor) a colaborat timp de zece ani cu Jones Day, una dintre cele mai importante case de avocatură americane. Recent, Klarsfeld a deţinut responsabilitatea departamentului corporate al biroului Linklaters din Bucureşti.

Se va implica în special în fuziuni şi achiziţii internaţionale, pieţe de capital şi aspecte legate de corporate, contribuind cu expertiza sa de specialitate la experienţa semnificativă pe care WOLF THEISS o deţine în aceste domenii.

Fondată în 1957, WOLF THEISS este una dintre casele de avocatură de top din Europa Centrală. Firma este specializată în dreptul afacerilor austriac, european şi internaţional. Clienţii sunt atât companii austriece, cât şi companii internationale din domeniul industrial, comercial si de servicii, bănci şi companii de asigurare.

Sursa: WOLF THEISS