Wizz Air lansează cursa Cluj – Paris Beauvais
Wizz Air anunţă extinderea activităţii de la Cluj prin introducerea de noi zboruri către Paris Beauvais. Noua cursă va fi lansată pe 18 decembrie şi va fi operată pentru început de trei ori pe săptămână.
Paris Beauvais este un aeroport pe care Wizz Air mai desfăşoară zboruri din alte trei oraşe, însă aceasta va fi prima rută a companiei între România şi Franţa.
Recent, Wizz Air a anunţat deschiderea celei de-a zecea baze operaţionale la Timişoara. Primul zbor, cătr
Wizz Air anunţă extinderea activităţii de la Cluj prin introducerea de noi zboruri către Paris Beauvais. Noua cursă va fi lansată pe 18 decembrie şi va fi operată pentru început de trei ori pe săptămână.
Paris Beauvais este un aeroport pe care Wizz Air mai desfăşoară zboruri din alte trei oraşe, însă aceasta va fi prima rută a companiei între România şi Franţa.
Recent, Wizz Air a anunţat deschiderea celei de-a zecea baze operaţionale la Timişoara. Primul zbor, către Londra Luton, va fi efectuat pe 27 octombrie şi va fi urmat de curse spre Roma şi Dortmund în decembrie, în timp ce zborurile către Paris Beauvais, Milano Bergamo, Veneţia Treviso, Barcelona şi Valencia vor începe în martie 2009, concomitent cu deschiderea bazei.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




