Vor fi tot mai mulţi: Cuplurile din capitala Chinei vor avea dreptul la un al doilea copil

Vor fi tot mai mulţi: Cuplurile din capitala Chinei vor avea dreptul la un al doilea copil
Publicat de Valentin Vioreanu la 22 februarie 2014, 09:00

Dacă unul dintre membrii cuplurilor din capitala Chinei nu are fraţi sau surori, atunci aceste cupluri au dreptul începând de vineri să aibă un al doilea copil, au anunţat vineri autorităţile de la Beijing, unul dintre primele oraşe ale Chinei unde se aplică relaxarea controversatei politici a copilului unic, relatează agenţia EFE.

Măsura a fost aprobată pe 28 decembrie de Legislativul chinez, care a dispus aplicarea ei treptată, înaintea capitalei iniţiativa intrând în vigoare în oraşul Tianjin şi în provinciile Zhejiang, Jiangsu şi Anhui. Cea mai mare metropolă a ţării, oraşul Shanghai, a anunţat că noua lege va intra în vigoare înainte de jumătatea anului, odată cu alte şase provincii şi regiuni din cele 30 care compun China.

În prezent, China numără 1,3 miliarde de locuitori şi populaţia ei creşte în fiecare an cu şapte milioane, după abandonarea politicii copilului unic estimându-se că această creştere va ajunge la nouă milioane. Înaintea revizuirii acestor norme, un cuplu din mediul urban avea dreptul la al doilea copil numai dacă ambii părinţi erau copii unici. Însă în zonele rurale, unde trăieşte jumătate din populaţie, nu s-au anunţat reforme semnificative ale politicii demografice, aici cuplurile având dreptul la al doilea copil dacă primul este o fată.

Controversata politică a copilului unic a fost lansată în anii '70 pentru a se evita suprapopularea ţării, dar în ultimii ani experţii şi politicienii chinezi au susţinut ideea relaxării ei ca soluţie pentru combaterea unor probleme precum îmbătrânirea populaţiei sau insuficienţa forţei de muncă. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.