"Lansarea propriei platforme de rezervări online reprezintă un moment important pentru Vola.ro. Încă de la înfiinţarea companiei, în urmă cu 5 ani, ne-am dorit să fim o agenţie de turism cu servicii complete, iar lansarea hotelurilor ne apropie de acest deziderat", a declarat Daniel Truică, Managing Partner Vola.ro. Potrivit companiei, unicitatea produsului este conferită şi de integrarea opiniilor independente postate pe TripAdvisor.com. "Am studiat temeinic obiceiurile şi preferinţele clienţilor noştri şi acum avem un produs unic în România prin multitudinea de hoteluri şi filtre de selecţie a acestora, integrarea opiniilor independente de la partenerul nostru TripAdvisor.com, cât şi a hotelurilor oferite de Booking.com împreună cu alţi mari furnizori de hoteluri. În curând vom integra platforma de rezervări hoteluri cu cea de bilete de avion, pentru a oferi clienţilor pachete turistice complete", a adăugat Daniel Truică.

Noul sistem de rezervări oferă acces la peste 250.000 de hoteluri din întreaga lume, integrând binecunoscutul website de rezervări Booking.com cu alţi mari funizori de hoteluri.  ”Clienţii beneficiază astfel de garanţia celui mai mic tarif. În eventualitatea în care într-un interval de 24 de ore aceştia identifică un tarif mai mic pe un alt website sau chiar pe Vola.ro, agenţia acoperă diferenţa printr-un discount plus o reducere de 20 euro pentru cumpărături viitoare. Mai mult, la achiziţia prin Vola.ro atât a biletului de avion, cât şi a hotelului, se oferă automat un discount de 15% pentru tariful de cazare”, se arată într-un comunicat al companiei. Modalitatea de plată a rezervărilor este de asemenea foarte flexibilă, clienţii putând opta pentru plata online, transfer bancar, direct la hotel sau la sediul Vola.ro.
Citește și: Vola.ro lansează un site de rezervări hoteliere