NATO e gata să-şi apere flancul de est, iar una dintre deciziile luate în acest sens a privit consolidarea dispozitivului de apărare din România, prin aducerea de tancuri franceze Leclerc în ţara noastră, la Cincu.

„NATO este prezentă, unită şi pregătită pentru orice scenariu”

„Criza ucraineană ne-a arătat că ceea ce se întâmplă în Est poate fi o ameninţare pentru Europa. Arătăm astfel că NATO este prezentă, unită şi pregătită pentru orice scenariu”, spune colonelul francez Alexandre de Feligonde, care comandă batalionul interaliat de la Cincu, se arată într-un reportaj al France Presse.

Naţiune-cadru a unui grup tactic avansat al NATO în România, Franţa şi-a consolidat prezenţa desfăşurând echipamente grele: 20 de vehicule blindate de infanterie şi 13 tancuri Leclerc.

În contextul în care războiul a reapărut pe continentul european, prin agresiunea rusă împotriva Ucrainei, scopul acestei desfăşurări de forţe este unul de descurajare.

Tancurile franceze Leclerc, o armă de temut pe câmpul de luptă

Tancul impunător de 56 de tone, de care forţele terestre franceze dispun în 200 de exemplare, are un tun cu o rază de acţiune între 4.000 şi 6.000 de metri şi poate trage până la şase obuze pe minut din mers. Acest armament este unul adaptat la aşa-numitele conflicte de „înaltă intensitate”, se arată în materialul citat.

Nu este pentru prima oară când tancurile franceze sunt trimise în misiuni NATO. În ultimii ani, tancurile Leclerc au ajuns în Estonia şi Lituania pentru misiuni de reasigurare ale Alianţei Nord-Atlantice.

Însă acum, război din Ucraina a plasat România în avanposturi, justificând trimiterea acestor întăriri blindate.

Batalionul comandat de Franţa numără 700 de militari – 620 de francezi şi 80 de infanterişti olandezi, susţinuţi de alţi 300 de soldaţi francezi. Obiectivul este de a se ajunge la un total de 1.200 de soldaţi odată ce capacităţile de primire, în curs de construire, vor fi suficiente.

Scopul este de a consolida prezenţa NATO pe flancul de sud-est, din solidaritate faţă de membrii est-europeni, şi de a lucra asupra interoperabilităţii militarilor de diferite naţionalităţi.

Aproximativ 5.000 de militari străini din ţările NATO se află în prezent în România

În total, circa 5.000 de militari străini se află în prezent în România, cel mai mare contingent al forţelor aliate pe flancul de sud-est al NATO.

O parte dintre ei se află la baza militară aeriană de la Constanţa, la malul Mării Negre, la 400 de kilometri de peninsula Crimeea, anexată de Moscova în 2014 de la Ucraina.

Printre aceste întăriri, soldaţii de elită ai Brigăzii 101 aeropurtate americane ocupă un întreg colţ al bazei. În sectorul lor sunt aliniate zeci de blindate uşoare, elicoptere Chinook şi elicoptere de atac Apache.

Puţin mai la nord pe coastă, la numai o sută de kilometri de frontiera ucraineană, un detaşament francez întăreşte din luna mai capacităţile antiaeriene ale NATO. Forţele aeriene franceze au instalat la Capu Midia unul dintre sistemele lor sol-aer cu rază medie, MAMBA – echivalentul sistemului american Patriot, pentru a proteja regiunea portului Constanţa.

Cu sistemul MAMBA, radarul său şi lansatoarele sale înarmate cu opt rachete Aster cu o rază de circa 100 de km, „putem contracara o gamă largă de ameninţări aeriene: rachete balistice de rază scurtă, avioane de vânătoare, elicoptere, drone şi chiar salve de rachete de croazieră cu tiruri multiple”, a explicat pentru jurnaliştii France Presse comandantul Christophe, şeful operaţiunilor detaşamentului.