Vladimir Putin nu renunță. Președintele rus încearcă din nou să justifice intervenția militară în Ucraina

Vladimir Putin nu renunță. Președintele rus încearcă din nou să justifice intervenția militară în Ucraina

Sursă: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 1 septembrie 2022, 19:37

Președintele rus s-a deplasat joi, 1 septembrie, în regiunea Kaliningrad, o enclavă rusă situată la frontiera cu state din cadrul UE și NATO. Cu această ocazie, Vladimir Putin a încercat din nou să justifice intervenția militară în Ucraina.

Vladimir Putin nu renunță. Președintele rus încearcă din nou să justifice intervenția militară în Ucraina

 

Cu ocazia începerii noului an școlar, liderul de la Kremlin s-a întâlnit cu elevii din locația respectivă și a abordată o serie de subiecte, din domeniile economic, aerospaţial şi al securităţii.

Mai mult, Vladimir Putin a vorbit și despre intervenția militară din Ucraina, susținând că are rolul protejării etnicilor ruşi din Donbas.

„Misiunea noastră şi cea a soldaţilor este să oprim acest război pe care Kievul îl poartă în Donbas, pentru a proteja oamenii şi, desigur, pentru a apăra Rusia”, a declarat Vladimir Putin, conform informațiilor transmise de lemonde.fr

De asemenea, liderul de la Kremlin a afirmat că locuitorii din Donbas „consideră că fac parte din spaţiul cultural şi lingvistic rus”.

Anterior, în februarie, Vladimir Putin afirma că obiectivul intervenţiei militare ruse este „demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei”.

Cu puţin timp înainte de începerea invaziei militare, Putin a recunoscut independența regiunilor separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk. Moscova se opune ferm integrării Ucrainei în NATO.

Vladimir Putin nu va participa la înmormântarea lui Mihail Gorbaciov

Amintim că președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu va participa la înmormântarea ultimului lider sovietic, Mihail Gorbaciov, din cauza faptului că programul său este prea încărcat, a anunțat, joi, Administraţia Prezidenţială de la Moscova.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a anunțat astăzi, 1 septembrie, că Vladimir Putin i-a adus un omagiu fostului lider sovietic, Mihail Gorbaciov, depunând o coroană de flori la Spitalul Clinic Central din Moscova, unde acesta s-a stins din viață. Cu toate acestea, președintele rus nu va putea participa la funerariile care vor avea loc sâmbătă, din cauza programului său prea încărcat.

„Din păcate, programul de lucru al președintelui nu îi va permite să facă asta pe 3 septembriei”, a declarat, astăzi, Dmitri Peskov. Acesta a precizat că înmormântarea lui Mihail Gorbaciov va avea „elementele” unor funeralii de stat, inclusiv o gardă de onoare.

Putin a vizitat totuşi Spitalul Clinic Central, joi, unde se află sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului lider al URSS. Liderul de la Kremlin a depus un buchet de flori şi a ţinut un scurt moment de reculegere.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.