Vladimir Putin ar putea rămâne președintele Rusiei pentru încă două mandate

Reuters informează că președintele rus, Vladimir Putin, a promulgat, luni, o lege care îi permite să candideze pentru următoarele două mandate de lider al statului. Amintim că actualul mandat al acestuia se încheie peste 3 ani, în 2024.

Noua lege promulgată îi dă posibilitatea acestuia să fie reales după 2024 și să poată rămâne la Kremlin până în 2036. Amintim că modificare legislativă reflectă amendamentele la Constituţia Rusiei adoptate anul trecut.

Putin a dat marea lovitură în plină pandemie de COVID

Vladimir Putin s-a vaccinat, în sfârșit, împotriva COVID-19. De aproape jumătate de an, președintele rus laudă necontenit vaccinul dezvoltat în Rusia. „Sputnik V, a spus el, este „cel mai bun vaccin din lume”.

Cu toate acestea, nu părea tentat să se vaccineze cu el și chiar s-a retras din decor pentru o vreme. Dar acum s-a răzgândit, scrie Der Spiegel.

Jurnaliștii germani subliniază însă că nu au fost date informații despre vaccinul pe care a ales să îl folosească. Nu s-au difuzat imagini sau înregistrări video cu președintele primind serul. Explicația a încercat să o ofere purtătorul său de cuvânt: “În ceea ce privește vaccinarea în fața camerelor, nu este un susținător al acestui lucru. Nu-i place asta”.

Milioane de oameni din întreaga lume au fost deja vaccinați cu Sputnik V și peste 50 de țări au aprobat vaccinul. Imagini din țări precum Argentina, Bolivia și Venezuela, arată paleți cu flacoane stivuite cu Sputnik V. Lumea are nevoie de ajutor, iar Rusia este acolo pentru a-l oferi: acesta este mesajul.

Dar neîncrederea față de vaccinul Rusiei nu este nicăieri atât de mare pe cât este în Europa. Chiar și în Rusia, Sputnik V este privit cu oarecare scepticism. Vaccinul are mari probleme la capitolul „încredere” pentru că realizarea sa a fost la fel de „transparentă” precum vaccinarea lui Putin.

Prin urmare, Sputnik V a devenit o chestiune de credință: trebuie să crezi, chiar dacă nu vezi. Iar fiolele par să fi devenit un cocktail de politică și medicină.