Vladimir Putin a suspendat totul! Decizia momentului din Rusia. E Breaking News
Sursă: Twitter
Informația momentului venită chiar acum din Rusia. Planurile lui Vladimir Putin întâmpină dificultăți, drept urmare, au fost făcute niște modificări de ultimă oră. A fost suspendat referendumul pentru alipirea la Rusia a regiunii ucrainene Herson.
Răsturnare completă de situație în plin război. Planurile lui Vladimir Putin privind organizarea unui referendum pentru alipirea la Rusia a regiunii ucrainene Herson au fost suspendate.
Anunțul a fost făcut de Kirill Stremusov, adjunctul șefului administrației susținute de Rusia în regiune. Acesta susține că regiunea ucraineană este pregătită pentru referendum, însă din cauza unor probleme de securitate, a fost luată ”o pauză”.
„Regiunea Herson este pregătită pentru un referendum privind aderarea la Federația Rusă, dar a fost luată o pauză din cauza situației de securitate”, a spus Stremusov, potrivit agenției ruse TASS, citată de CNN.
Referendumul organizat de Rusia ”o farsă și un circ”
Menționăm faptul că anunțul privind suspendarea referendumului vine după ce în urmă cu câteva zile, Ucraina a anunțat că a început contraofensiva în regiunile din sud. În tot acest timp, zeci de lovituri au avut loc în regiunea Herson.
O reacție în acest sens a venit și de la vicepremierul Ucrainei, Irina Vereșciuk. Aceasta susțin că referendumul organizat de Rusia este doar „o farsă și un circ”. Totodată, aceasta a făcut un apel la cetățenii ucraineni să nu participe, avertizând că participarea atrage consecințe penale.
„Pentru cetățenii noștri care vor participa există un articol din Codul Penal. Nu participați la niciun ‘referendum’. Nici presiunea, nici incitarea în forță nu vor putea justifica faptul că o persoană a mers la ‘referendum'”, a spus ea.
Rusia și Ucraina se acuză din nou reciproc
În tot acest timp, luptele nu s-au oprit deloc. Armată ucraineană anunța săptămâna trecută că a reușit să avanseze pe mai multe direcții pe frontul și sudul țării. Conform declarațiilor de atunci, Ucraina ar fi reușit să spargă liniile ruse de apărare de la Herson. Totodată, armata ucraineană mai anunța că a bombardat podurile de peste Nipru și a recucerit mai multe localități.
În ciuda acestui lucru însă, Rusia are o cu totul altă poveste. Moscova spune că a respins în totalitate atacul și că pe linia frontului este liniște.
În realitate însă, în regiunea Herson, panica predomină în rândul populației. Localnicii nu ies pe stradă deloc din cauza bombardamentelor, se arată într-un reportaj realizat de CNN. Totodată, sursa citată mai arată și că Herson a devenit epicentrul rezistenței ucrainene în ultimele luni de zile.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





