Vladimir Putin a luat decizia! Anunțul venit de la Kremlin. Statele Unite sunt vizate clar
Sursă: Dreamstime
Vladimir Putin îl avertizează direct pe Joe Biden, liderul american! Anunțul venit de la Kremlin vizează SUA, asta după ce zilele trecute americanii au anunțat că vor ajuta Ucraina cu arme grele în războiul dus împotriva Rusiei, după invazia rușilor începută din 24 februarie.
Rusia a transmis recent o plângere oficială Statelor Unite după deciziile luate de americani în ultimele zile. În documentul oficial guvernul american este avertizat cu privire la „consecinţele imprevizibile” ca urmare a ajutorului militar sporit acordat Ucrainei în ultimele zile, anunţă presa din SUA, citată de AFP.
Conform acestei note diplomatice, Moscova avertizează Statele Unite şi NATO împotriva trimiterii de arme „sensibile” în Ucraina, considerând că astfel de echipamente militare pun „gaz pe foc” şi ar putea duce la „consecinţe imprevizibile”, relatează Washington Post. Avertismentul a venit în momentul în care președintele american Joe Biden a promis un nou ajutor militar în valoare de 800 de milioane de dolari Ucrainei, inclusiv elicoptere şi transportoare blindate de personal.
„Ceea ce ruşii ne spun în privat este exact ceea ce spunem noi lumii în mod public, că ajutorul masiv pe care îl oferim partenerilor noştri ucraineni se dovedeşte a fi remarcabil de eficient”, a declarat un oficial american.
Departamentul de Stat a refuzat să comenteze aceste informaţii
Potrivit New York Times, această notă a fost trimisă prin canale diplomatice normale şi nu este semnată de un oficial rus de rang înalt. CNN a indicat, la rândul său, citând o sursă apropiată dosarului, că această plângere oficială ar putea însemna că Moscova se pregăteşte să adopte o atitudine mai agresivă împotriva Statelor Unite şi NATO. Joe Biden a dat miercuri undă verde noului ajutor militar masiv pentru Ucraina, cu echipamente mai grele decât cele livrate până acum. Aceste noi livrări americane vor include unele dintre „echipamentele foarte eficiente pe care le-am livrat deja” Ucrainei, dar şi sisteme de artilerie şi transportoare blindate de personal, a anunţat executivul american.
Ce arme vor ajunge în Ucraina?
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby a detaliat pe scurt ce înseamnă aceste arme și ce impact vor avea asupra conflictului din Ucraina. Potrivit acestuia, este vorba de 18 tunuri M777 Howitzer, piese de artilerie de ultimă generaţie folosite până de curând de armata americană în Afganistan, însoţite de 40.000 de obuze de 155 mm, 10 radare anti-artilerie mobile AN/TPQ36 şi două radare antiaeriene AN/MPQ64 “Sentinel”.
În același timp, noua tranșă de echipamente militare mai include şi 300 de drone “kamikaze” Switchblade, precum şi 500 de rachete Javelin şi “mii de alte sisteme antitanc”, la care se adaugă 200 de vehicule blindate M113 şi 100 de vehicule blindate uşoare Humvee, a mai adăugat oficialul american.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





