Vladimir Putin a dat ordinul! Cutremur la Moscova. I-a dat afară pe loc
Sursă: Dreamstime
Potrivit unor date transmise de serviciile de informaţii britanice, mai mulți ofițeri ruși de rang înalt au fost demiși din funcție, de la începutul războiului din Ucraina. Totodată, se pare că cel puţin 10 generali ruşi au fost ucişi pe front.
Potrivit serviciilor de informaţii britanice, șase ofiţeri ruși de rang înalt au fost demiși de când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu aproape şase luni, relatează DPA.
Performanţa slabă a forţelor armate în timpul invaziei a costat scump conducerea militară rusă, ceea ce a dus la destituirea probabilă a cel puţin şase comandanţi ruşi, a declarat duminică Ministerul britanic al Apărării în buletinul său zilnic despre frontul din Ucraina, în baza informaţiilor serviciilor sale secrete.
Mai mulți ofițeri ruși au fost demiși din funcție.
Potrivit surselor, de la începutul invaziei şi-au pierdut funcţiile comandanţii forţelor ruse din districtele militare Est şi Vest.
În districtul militar Est a fost concediat general-colonelul Aleksandr Ceaika în luna mai. General-colonelul Aleksandr Juravliov, care a comandat Districtul militar Vest din 2018, nu a mai participat la festivităţile dedicate Zilei Marinei Ruse din Sankt Petersburg la 31 iulie, conform Focus.
Potrivit serviciilor de informaţii britanice, cel mai probabil Juravliov a fost înlocuit de general-locotenentul Vladimir Kocetkov. Presa rusă a menţionat numele lui Kocetkov în legătură cu acest eveniment, numindu-l comandant interimar al districtului militar respectiv.
Generalii armatei ruse au fost dați afară. Cel puţin 10 generali ruşi au fost ucişi pe câmpul de luptă
Generalul Aleksandr Dvornikov a fost demis din funcţie la scurt timp după ce a preluat comanda generală a campaniei ruse în Ucraina.
Generalul Serghei Surovikin a preluat comanda Grupului Sud al forţelor ruse de la generalul Ghennadi Jidko, potrivit serviciilor secrete britanice.
În plus, cel puţin 10 generali ruşi au fost ucişi pe câmpul de luptă din Ucraina, se arată în raportul britanic.
Această cifră a fost menţionată la 8 iulie de consilierul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Mihailo Podoliak, potrivit Focus.
Pe ansamblu, toate acestea au contribuit probabil la dificultăţile tactice şi operaţionale ale armatei ruse în războiul împotriva Ucrainei.
Ministerul britanic al Apărării publică unele dintre informaţiile operative despre războiul din Ucraina într-un buletin zilnic pe Twitter. Rusia păstrează în general tăcerea cu privire la personalul militar şi deciziile sale tactice.
Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





