Executivul va aproba, prin ordonanţă de urgenţă, implementarea Directivei RED II, care va permite românilor să-şi instaleze panouri fotovoltaice pentru a reduce consumul de energie şi să poată deveni prosumatori nu numai în locaţia unde este consumul, ci şi în alte locaţii, a afirmat ministrul Energiei, Virgil Popescu (PNL).

Românii își pot monta panouri fotovoltaice pentru autoconsum

„Este vorba despre implementarea Directivei RED II, din Directiva de Regenerabile. Practic, prin această Directivă se stabileşte noul cadru de producere şi promovare în România a energiei regenerabile, atât în cadrul energiei electrice, cât şi în cadrul energiei termice, precum şi în transportul de gaze naturale. Vorbim de transportul de gaze naturale prin facilitarea transportului în amestec a gazelor verzi, a aşa ziselor gaze verzi.

Este o ordonanţă tehnică, dar aş vrea să subliniez un punct foarte important care este prins în această ordonanţă şi sunt convins că venim în sprijinul tuturor românilor care doresc să-şi monteze energie regenerabilă, practic, panouri fotovoltaice pentru autoconsum. Prin această ordonanţă de urgenţă, prin această Directivă, practic, îşi pot monta panouri fotovoltaice pentru autoconsum, pot deveni prosumeri nu numai în locaţia aceea unde este consumul, ci şi în alte locaţii, dacă locaţia principală nu permite, urmând să se facă, practic, compensarea pe toate locaţiile beneficiarului, pe toate locaţiile prosumatorului, cu condiţia să fie acelaşi furnizor şi acelaşi distribuitor.”, a afirmat Virgil Popescu, marţi, 29 noiembrie, la şedinţa de Guvern.

Diferenţa între capacitatea nou creată şi capacitatea veche este considerată investiţie nouă

Popescu a evidențiat că într-o arie de distribuţie a unui distribuitor de energie electrică un prosumator poate să-şi instaleze mai multe centre de producere a energiei electrice pentru autoconsum.

„Şi beneficiază, practic, de energia produsă ori la o locaţie, ori la la multe locaţii, dacă decide acest lucru. Practic, venim în întâmpinarea cererii mai multor prosumatori care au venit, atât la noi, la Ministerul Energiei, cât şi la Parlament şi le-am spus că prin această ordonanţă de implementare a Directivei rezolvăm acest lucru”, a afirmat Virgil Popescu.

„Diferenţa între capacitatea nou creată şi capacitatea veche este considerată investiţie nouă, este considerată ca o unitate nouă, practic, creşte producţia de energie regenerabilă şi se contabilizează pe total ţară suplimentar.”, a adăugat ministrul Energiei.

Schemele de finanţare şi instrumentele financiare sunt deja existente pe piaţă

Virgil Popescu a evidențiat că aspectele menţionate sunt importante, pe lângă faptul că transportatorii de sistem de gaze naturale sunt obligați să încurajeze injecţia în sistemul de gaze naturale a gazelor verzi.

„Vom lucra împreună cu Ministerul Dezvoltării pentru partea de încălzire-răcire a locuinţelor, evident cu Ministerul Mediului, vorbim de energie regenerabilă, iar schemele de finanţare şi instrumentele financiare sunt deja existente pe piaţă, urmând să implementăm şi contractele pentru diferenţă, tocmai pentru a putea încuraja creşterea într-un ritm susţinut a energiei regenerabile.”, a mai adăugat Popescu.