Sorin Ovidiu Vîntu afirmă, într-o declaraţie acordată Realitatea TV, în replică la acuzaţiile şefului statului la adresa lui, că probabil şeful statului îl confundă cu „gaşca de lichele” din jurul lui, acuzând cu aceeaşi ocazie, la rândul său, SRI că face poliţie politică pentru Băsescu.

„Probabil că domnia sa (Traian Băsescu, n.r.) mă confundă cu gaşca de lichele care-l înconjoară. Nu am băgat niciodată mâna în buzunarul cuiva”, a spus Vîntu, întrebat cum comentează recentele afirmaţii ale şefului statului la adresa lui.

Băsescu a afirmat, miercuri seară, într-un interviu acordat postului de televiziune B1TV, că Sorin Ovidiu Vântu „are probleme cu legea”. Atacându-l atât pe Vântu, cât şi pe Dinu Patriciu şi Dan Voiculescu, Băsescu a afirmat atunci că „în mod tradiţional, au trăit cu mâinile băgate până la coate şi dincolo de coate în bani publici şi în bunurile publice”.

„Sau în banii altora, în cazul FNI sau a FNA”, a adăugat atunci Băsescu.

Şeful statului a denunţat, cu aceeaşi ocazie, influenţa „extraordinară” pe care Sorin Ovidiu Vîntu ar fi avut-o asupra Serviciului Român de Informaţii (SRI), pe vremea când acesta era condus de Radu Timofte. Băsescu arăta că Vîntu influenţa chiar numiri de şefi la nivel judeţean şi de secţii în acest Serviciu.

„Dincolo de ce se ştia despre serviciile secrete, vreau să mai ştiţi un lucru pe care-l spun cu toată responsabilitatea. În timpul când domnul director Timofte conducea Serviciul Român de Informaţii, Sorin Ovidiu Vîntu avea o influenţă extraordinară în acest serviciu. Nu se mulţumea doar să primească informaţii, care rezultau din ascultările cu mandat care se făceau, dar influenţa chiar numiri de şefi la nivel judeţean, la nivel de secţii în SRI”, a spus Băsescu. El a mai subliniat că nu există dubii legate de „cât de influent era” Vîntu în relaţia cu SRI.

În replică, în interviul acordat Realitatea TV şi difuzat de postul de televiziune joi seară, Vîntu afirmă că Băsescu încearcă, prin aceste declaraţii, să cauţioneze activitatea de poliţie politică pe care SRI o face, în prezent, în favoarea preşedintelui.

„Domnia sa a încercat să cauţioneze activitatea strictă de poliţie politică pe care-o face azi SRI, condus de Maior şi Coldea. Acest serviciu a ajuns astăzi să funcţioneze ca un serviciu de poliţie politică personală a lui Traian Băsescu”, a spus Sorin Ovidiu Vîntu.

El a continuat acuzând SRI că a recrutat procurori şi jurnalişti, care au devenit „ofiţeri sub acoperire”.

„Prin intermediul lor, Băsescu îşi permite astăzi să terorizeze o ţară întreagă. SRI nu mai are de-a face, în opinia mea, cu protecţia securităţii acestei ţări, ci cu protecţia afacerilor de diverse tipuri şi a intereselor personale ale lui Băsescu şi a clicii din jurul lui”, a conchis Vîntu.

SURSA: Mediafax