Anunţ important pentru toţi profesorii din România care fac meditaţii!

ANAF a trimis scrisori profesorilor care fac meditaţii: A fost o acţiune de prevenţie, venim în întâmpinarea contribuabililor

Este vorba despre o acţiune de prevenţie în rândul profesorilor, în cadrul unui proiect pilot care vizează fiscalizarea acestor activităţi.

Preşedintele ANAF, Lucian Heiuş, a explicat ce trebuie să facă profesorii pentru a intra în legalitate.

„A fost o acţiune de prevenţie. Încercăm să şi creăm, să explicăm contribuabililor ce au de făcut şi ce trebuie să facă. Şi au fost nişte proiecte pilot în cazul profesorilor, a fost proiect pilot pe 2 judeţe, în Cluj şi în Sibiu, prin care, practic, li s-au transmis nişte scrisori prin care li se spunea că, în situaţia în care obţin venituri din acest gen de activitate, ea trebuie să fie fiscalizată.

Au posibilitatea să se organizeze sub formă de persoană fizică autorizată, de societate comercială, funcţie de cum consideră ei şi că trebuie să intre în legalitate. Prevenţia este foarte importantă, nu controlul este singura armă pe care o ai împotriva evaziunii fiscale. Trebuie să vii şi în întâmpinarea contribuabilului (…)

Cadrul acesta fiscal este incredibil de stufos. Nu toată lumea îşi permite, poate să aibă cel mai bunt contabil, cel mai bun expert care să-l direcţioneze, să înveţe ce trebuie să facă. Şi atunci noi, ca Fisc, venim cu nişte servicii, le numim noi în întâmpinarea contribuabililor”, a declarat şeful Fiscului.

Lucian Heiuş îi critică pe profesorii care nu oferă meditaţii în mod legal

În continuare, Lucian Heiuş a explicat că, în România, meditaţiile reprezintă „un fenomen”, însă, din păcate, foarte puţini profesori practică aceste activităţi în mod legal.

Iar copiii care merg la meditaţii şi le dau bani profesorilor ajung să crească şi să li se întipărească în subconştient că acesta este modul în care se pot rezolva probleme în ţara noastră.

„Da, este un fenomen, nu trebuie să ascundem acest lucru, este un fenomen aceste meditaţii. Foarte puţin din cei care fac acest lucru sunt organizaţi sub o formă sau alta unei societăţi noi, persoane juridice şi nu este în regulă dacă nu fac acest lucru.

Şi eu chiar am mai spus că noi când ne dăm pe mâna profesorului în ghilimele, copilul îl dăm ca să reducem pentru viaţă. Şi este o parte importantă, de exemplu, pe care îl dăm profesor în educaţia copiilor noştri. Ea se întâmplă la şcoală, dar poate să se întâmple şi extraşcolar, prin aceste mecanisme de meditaţi, de a se plăti nişte sume de bani.

Oare copilul acela care vede că merge la meditaţii îi dă profesorului suma de bani, oare el după ce va deveni un antreprenor, nu va avea cumva în subconştient ideea că poate în unele cazuri merge şi aşa?”, a mai afirmat preşedintele ANAF, Lucian Heiuş.