Premierul ungar, atac la adresa Uniunii Europene

Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri la Veszprem că Ungaria şi Uniunea Europeană „ar putea realiza lucruri măreţe împreună dacă Bruxelles şi-ar stăpâni ungarofobia”, transmite MTI. Acesta a inaugurat Centrul de dans şi mişcare ActiCity, construit în cadrul manifestărilor prin care este marcat statutul oraşului şi al regiunii Balaton de capitală culturală europeană în 2023.

Viktor Orban le-a mulţumit UE şi „birocraţilor de la Bruxelles” pentru alegerea Veszpremului „şi astfel a Ungariei”. Această performanţă arată că „Ungaria şi Bruxellesul ar putea face lucruri măreţe împreună dacă birocraţii de la Bruxelles ar reuşi să-şi stăpânească bine-dezvoltata ungarofobie”, a declarat premierul ungar.

„Ce păcat că exemplul Veszpremului este excepţia şi nu regula”, a adăugat acesta.

El a amintit că „UE a fost creată ca o formă modernă de cooperare europeană pentru a obţine pacea şi prosperitatea”, dar astăzi „suntem afundaţi într-un război”, iar situaţia şi perspectivele economice sunt sumbre.

„Dacă Uniunea Europeană nu-şi poate îndeplini misiunea iniţială, la ce ajută?”, a comentat Orban, concluzionând că, în lipsa unui răspuns, „zilele minunatelor tradiţii şi programe cum este capitala culturală europeană sunt numărate”.

Orban susține revenirea lui Trump la Casa Albă

Pe de altă parte, recent, Viktor Orban și-a arătat din nou susținerea față de fostul președinte american, Donald Trump. Premierul maghiar susține că Ucraina nu ar fi fost în război cu Rusia dacă Trump ar fi fost în continuare președintele SUA.

„Sunt convins că, dacă președintele Trump ar fi fost președinte și astăzi, nu ar fi fost niciun război în Ucraina, sau în Europa. Întoarceți-vă, domnule președinte. Faceți America măreață din nou și aduceți-ne pacea!”, a declarat săptămâna trecută Viktor Orban în fața republicanilor americani și aliaților lor europeni în cadrul întâlnirii anuale a Coaliției pentru acțiune politica conservatoare a SUA – CPAC, la Budapesta.

Premierul Ungariei a mai spus că Washingtonul și Bruxelles-ul „sunt încă în strânsoarea liberalismului, un virus care va atomiza și dezintegra națiunile noastre”.

Guvernul de la Budapesta condus de Viktor Orban, aflat la al patrulea mandat ca premier, nu și-a ascuns simpatiile față de politica republicanilor și a început deja demersuri pentru o apropiere de politicienii americani.