Viktor Orban surprinde din nou! Premierul maghiar și-a lăsat urmăritorii fără cuvinte (FOTO)
SURSA FOTO: Twitter
Viktor Orban a distribuit o fotografie de-a dreptul surprinzătoare pe pagina sa de socializare. Premierul Ungariei abia poate fi recunoscut în postarea a strâns imediat mii de reacții și comentarii.
Viktor Orban surprinde din nou! Premierul maghiar și-a lăsat urmăritorii fără cuvinte (FOTO)
Trebuie menționat că postarea realizată joi, 1 septembrie, de către premierul Ungariei a adunat, în cinci ore, peste 7.200 de comentarii și a fost distribuită de peste 1.200 de ori. Urmăritorii acestuia s-au arătat surprinși, în contextul fotografia îl înfățișează pe Viktor Orban cu barbă și păr alb.
„Am crezut că e doar toamnă, nu credeam că vine Moșul în septembrie; Arată ca un moș fără adăpost pentru că a stat săptămâni întregi în vest cu – după cum știm – fără electricitate, fără apă, gaz, fără săpun!”, sunt doar câteva dintre comentariile realizate de oameni.
Viktor Orban a fost sesizat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD)
În altă ordine de idei, amintim că premierul Ungariei a fost sesizat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Președintele Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a anunțat că instituţie pe care o conduce, prin intermediul Ambasadei Ungariei de la București, l-a citat pe premierul Ungariei, Viktor Orban.
„Ca în orice dosar, se face o procedură de citare, se transmite părților o adresă în care se stabilește un termen în care se pot prezenta sau pot depune un punct de vedere, adică obligația legală a CNCD să asigure dreptul la apărare a părților. Citarea s-a făcut prin Ambasada Ungariei la București”, a declarat Asztalos Csaba, președintele CNCD, pentru Mediafax.
Deputatul PNL Alexandru Muraru a anunțat pe 11 august că a sesizat oficial CNCD cu privire la discursul rasist al premierului Ungariei, Viktor Orban, de la Băile Tușnad.
„Declarațiile care fac apel la «puritate rasială» sunt inacceptabile într-o Românie europeană și tolerantă. Acest discurs al premierului Viktor Orban este desprins din ideologiile rasiale care au făcut milioane de victime în secolul XX. Aceste derapaje sunt inacceptabile într-o Românie și Europă a secolului al XXI-lea care au trecut prin tragediile ideologiilor rasiale.
Imunitatea diplomatică a d-lui Viktor Orban nu se referă la declarații, ci la fapte care sunt circumscrise codului penal, iar imunitatea diplomatică se activează în cazul unei acțiuni oficiale, nu a unei vizite private, cum a fost cea de la Băile Tușnad”, a transmis Alexandru Muraru.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





