Viktor Orbán cere negocieri de pace între Rusia şi Ucraina: Noi, europenii, cu siguranţă pierdem
SURSA FOTO: Dreamstime
Premierul maghiar a vorbit recent despre conflictul dintre Rusia și Ucraina, dar și despre efectele acestuia asupra Europei. Astfel, Viktor Orbán a susținut că întreg continentul are de pierdut de pe urma lui, iar negocierile de pace sunt necesare.
Viktor Orbán cere negocieri de pace între Rusia şi Ucraina: Noi, europenii, cu siguranţă pierdem
Premierul maghiar a subliniat că negocierile de pace între Rusia și Ucraina trebuie să aibă loc cât mai curând, deoarece „noi, europenii, nu putem decât să pierdem în această situaţie”.
„Trebuie să punem această întrebare şi prietenilor noştri americani, (n.red cine are de câștigat) pentru că noi, europenii, cu siguranţă pierdem. (…) Voi veţi câştiga, iar ruşii cel puţin nu vor pierde”, a declarat Viktor Orbán în emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria”, difuzată pe postul public maghiar Radio Kossuth.
Premierul Ungariei spune că aruncarea în aer a gazoductului North Stream este o problemă gravă
Mai apoi, premierul maghiar a vorbit și despre explozia de la gazoductul North Stream, punctând că este o chestiune gravă, care în legislaţia maghiară reprezintă un act terorist, „iar dacă vreun stat a avut de-a face cu asta, atunci vorbim despre un stat terorist”.
Viktor Orbán a spus apoi că ultima conductă de mare capacitate care aduce gaz rusesc în Europa, dinspre sud, este Turkish Stream, aceasta fiind conducta prin care este deservită Ungaria.
„Dacă cineva o aruncă în aer sau o face inoperabilă, Ungaria va considera asta un atac terorist şi va acţiona în consecinţă”, a declarat Viktor Orbán.
Premierul a vorbit şi despre faptul că i-a solicitat guvernatorului băncii centrale ungare şi ministrului de finanţe ca până la finalul anului viitor să reducă inflaţia cel puţin la jumătate.
Viktor Orbán este de părere că inflaţia actuală este cauzată de sancţiunile impuse de autoritățile europene.
„Dacă Uniunea Europeană ar recunoaşte acest lucru, în decurs de câteva zile preţul unora dintre produse ar putea scădea la jumătate, inclusiv preţul energiei. Această inflaţie mare nu este cauzată de legile pieţei, motivul nu se regăseşte în economie, ci este ceva adus din afară, ceva ce a ajuns în economie dinspre politică”, a completat premierul.
Vorbind despre consultarea naţională care urmează să înceapă, Viktor Orbán a spus că în Ungaria se obişnuieşte găsirea mijloacelor politice necesare pentru a crea o majoritate sau un acord naţional complet.
„În Ungaria se obişnuieşte găsirea mijloacelor politice necesare pentru a crea o majoritate sau un acord naţional complet, cu care guvernul maghiar poate, apoi, să gestioneze mult mai bine bătăliile de la Bruxelles, decât ar putea-o face fără”, a conchis Orbán.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




