Nu se poate scrie despre un asemenea subiect dacă nu te duci acolo unde ”arde”, în subterane, printre muncitori și maiștri, cu glodul trecând de glezne. Evident, am luat legătura și cu directorul instituției.

La nivel de percepție publică, sarcinile muncitorilor de la Termoenergetica sunt, deseori, inumane. De cele mai multe dăți, ei lucrează peste program, în condiții asemănătoare cu tranșeele primului război mondial. Cu toate acesea, consumatorii își varsă năduful tot pe aceștia, pe cei din prima linie.

Așa că, am ajuns pe unul dintre șantierele zilei, unde am însăilat discuții cu inginerul responsabil de lucrare și cu oamenii săi. Prin zgomotul escavatoarelor din intersecția de la Bulevardul Tineretului cu Calea Văcărești, Adrian Untea, inginer, ne povestește că cele mai mari probleme sunt, într-adevăr, investițiile. ”Ca orice sistem care și-a atins durata de viață, el trebuie înlocuit. Unde ne aflăm acum, ne luptăm cu o rețea care are 40 ani vechime, deci i-a trecut de aproape 2 ori durata de viață.”

În spatele inginerului, un excavator scoate calupuri grele de nămol din groapa adâncă de peste 3 metri. Muncitorii așteaptă să intre și să înlocuiască conductele de agent termic. După scurt timp, iese și primul segment de conductă. O ruină plină de rugină și cariată dincolo de poate zace acum pe maldărele de pământ din mijlocul drumului.

Pentru a avea o viziune cât mai cuprinzătoare vizavi de problemele Termoenergetica, trebuie știut faptul că Bucureștiul dispune de a doua ce mai mare rețea de agent termic din Europa. Ea numără peste 954 km de magistrale și alte 2963 km de conducte secundare. De aici vin și problemele majore de întreținere care, odată cu lipsa de fonduri, complică procesul de reparație. Compania are și un parteneriat cu ELCEN, respectiv cu cele 4 termocentrale ale Capitalei.

Singura șansă, banii europeni

Claudiu Crețu este directorul Termoenergetica începând cu anul trecut. El a făcut parte și din administrația ELCEN în urmă cu câțiva ani, deci este ”în branșă”.  Crețu ne-a mărturisit că singura variantă pentru redresarea financiară a companiei vine dinspre Bruxelles.

”Pentru rețelele de termoficare există șansa banilor europeni, nerambursabili. Uniunea Europeană înțelge ideea de decarbonare și finanțează infrastructuri care conduc la eficiență energetică. Este important ca, administrativ, primăria să poată absorbi câți mai mulți bani europeni. Modelul îl avem, este Oradea, orașul care, în ultimii 10 ani, a modernizat întreg sistemul de încălzire. Atât centrul cât și rețelele au fost modernizate iar sistemul funcționează fără avarii majore, la un cost al gigacaloriei rezonabil și fără reclamații din partea cetățenilor.”

Mergem mai departe pe șantier și ne întâlnim cu muncitorii care se spetesc, încurcați de mâlul îndărătnic. Ne-au invitat lângă ei pentru a înțelege toate dedesubturile problemei, cât mai la propriu cu putință. Așadar, coborâm în groapă pe două scări încropite una în cealaltă. Arată șubred, dar rezistă. În tranșeul care ocupă lățimea a două benzi de șosea îl întâlnim pe Corneliu Ivașcu și echipa sa de muncitori. Primele lucruri pe care le aflăm sunt legate de pericolele la care se expun și cum trebuie să își sacrifice sănătatea pentru a putea să-și întrețină familiile.

Șeful de echipă ne povestește în ecoul și umezeala galeriilor că doar generația lui mai e în stare să se lupte cu condițiile de pe teren. Întunericul profund al tunelului, ilustrează perfect situația. ”Noi suntem decrețeii lui Ceaușescu, ăia care au mâncat parizer și munceau numai câte 12 ore pe zi”, se laudă, cu voce stinsă, Ivașcu.

Problemele angajărilor

Printre angajații Termoenergetica există și categoria de top. Dintre aceștia fac parte și sudorii, drept pentru care îl abordăm pe primul întâlnit. Când am pomenit de munca în străinătate s-a oprit și și-a dat jos masca. Cu fața plină de sudoare și vizibil afectat ne mărturisește că ”e o muncă ca la mineri, ți-e frică când cobori în tunel, n-avem categorie, n-avem sporuri, dar stăm aici că avem familie, copii la studii, că altfel aș pleca mâine. E bine totuși că suntem respectați aici…”, mai spune omul muncii.

Tot el îmi mărturisește și că, înainte cu 3 ani, a lucrat pentru un timp pe un șantier din Spania unde era plătit cu 5.000 de euro lunar.

Într-adevăr, zona de lucru este absolut sinistră. Ca să poate munci, primul lucru pe care îl fac înainte de a intra în aceste galerii este să se asigure că tavanul este stabil. Din cauza mediului umed și a trepidațiilor traficului, plăcile de beton cedează uneori și, chiar dacă nu s-a întâmplat nici un accident grav până acum, muncitorii trebuie să ia toate măsurile de siguranță posibile. Așa că își asigură tavanul cu niște bârne de oțel.

Problemele financiare cu care se confruntă Termoenergetica au efect și asupra recrutării personalului, Claudiu Crețu a mai adăugat că ”faptul că RADET în ultimii zece ani a fost permanent în pierderi, nu au fost bani de actualizare a salariilor, în 2016, RADET a intrat în insolvență, în 2019, în faliment. S-a văzut că nu există încredere, finanțare sau viziune în acest sistem și din acest motiv numărul angajaților a scăzut permanent, problemele au sporit și, cu angajați puțini, trebuie să îngrijim un sistem care are pierderi foarte mari. Cu alte cuvinte, provocarea noastră în perioada următoare este de a putea organiza cât mai multe echipe pentru a diminua din pierderi.”

Corneliu Ivașcu ne conduce în adâncul galeriilor subterane și, în vuietul mașinilor de deasupra noastră, îmi povestește cât de neîndreptățit se simte pentru faptul că statul le-a tăiat sporurile pe grupa de risc pe care o avea cu ceva timp în urmă. Echipați cu lanterne înaintăm printre conductele peticite în timp ce Ivașcu ne povestește despre cât de afectați sunt muncitorii de lipsa de personal. ”Sudorul trebuie să tragă conducta, să o sudeze, să o vopsească și tot el trebuie să facă și curățenie”, ne spune șeful de echipă cu obidă

Urmările clacării sistemului de încălzire, noxele

Renunțarea treptată la sistemul de energie al orașului aduce după sine și consecințe grele de ordin ecologic. Cu toate că rețeaua de distribuție de gaze nu ar putea ajunge la toți cei peste 2 milioane de bucureșteni, ”una este să ai 4 sau 5 CET-uri care au coșuri de sute de metri si foarte multe filtre, iar dispersia să se facă în afara orașului si alta e ca aceeași poluare, să băltească între blocuri, la locurile de joacă ale copiilor” a mai adăugat Claudiu Crețu.

În consecință, dacă nu se iau măsuri de investiții rapide și bine trasate, oamenii din fiecare locuințe bucureștene vor avea cel mai mult de suferit. Dacă locuitorii o să rămână treptat fără căldură ei vor avea tendința să facă tranziția la sistemul electric pentru a se încălzi. Rezultatul este previzibil: va claca și sistemul electric al orașului.

”Există riscul ca, după frig, să urmeze imediat întunericul. Sistemul energetic este interconectat, un dezechilibru într-un anumit domeniu poate crea efecte foarte grave în altul”, a conchis Directorul General al Companiei Municipale Termoenergetica.