Mii de centimetri cubi, sute de cai putere si tehnologie de ultima ora. Forta, stabilitate si siguranta. Lux si dinamism. Dar, mai ales, exclusivism. Romanii au facut o pasiune pentru masinile sport de lux. Porsche, Maserati, Corvette, Lamborghini sau Ferrari. Masini care depasesc lejer o suta de mii de euro.

Maserati, in topul preferintelor

In Romania, una din cele mai cautate marci de lux este Maserati. Importatorul Autoitalia a vandut in primele opt luni ale acestui an 27 de Maserati GrandTurismo, fata de 11 in perioada similara din 2007. Pana la sfarsitul anului, reprezentatii Autoitalia estimeaza ca vor ajunge la 35 de unitati livrate. În ceea ce priveste previziunile pentru 2009,  “totul depinde de momentul cand fabrica va lansa modelul GranTurismo Spyder. Daca il lanseaza la Salonul Auto de la Geneva putem trece de 40 de unitati pe anul 2009. Daca il lanseaza la Salonul Auto de la Paris, atunci probabil vom avea vanzari comparabile cu anul 2008”, a declarat pentru Capital.ro Mike Costache, brand manager Maserati.

Audi R8, vanzari in crestere cu 400%

In primul trimestru al acestui an, romanii cu dare de mana au achizitionat 16 Audi R8, fata de numai 4, cate au fost achizitionate in aceeasi perioada a anului trecut. Pentru 2009, reprezentantii Porsche Romania, compania importatoare, estimeaza ca vor fi vandute 20 de unitati. Si asta in conditiile in care pretul de pornire al unui astfel de autoturism este de 105.127 euro.

 

Dar norocosul posesor al unui asemenea bolid are parte de un tratament special: vanzator specializat exclusiv R8, consilier service specializat si asistenta tehinica 24h.

 

Porsche Carrera nu se lasa mai prejos

 

Si vanzarile de Porsche Carrera au crescut anul acesta. Astfel, au fost livrate in primele opt luni din 2007, 16 autoturisme sport cu valoare peste 100.000 euro, in timp ce in perioada ianuarie- august 2008 s-au livrat 21 de masini. Pretul mediu al unui Porsche Carrera, masina care rivalizeaza cu Ferrari sau Lamborghini, este de 145.000 de euro.

 

 

Ferrari, in poll position pe piata romaneasca

Inainte de deschiderea showroom-lui din Otopeni, pe piata romaneasca circulau deja 60 de Ferrari. De cand a intrat oficial in Romania, Forza Rossa, importatorul marcii, a livrat 15 masini si mai are de onorat alte 30 de  comenzi.

Pentru a deveni client Ferrari, o persoana este supusa unei verificari minutioase, dupa care acesta poate achizitiona masina atat prin plata directa, cat si printr-un sistem de finantare. “Clientul Ferrari este dinamic, ii plac masinile sport si motoarele puternice, desfasoara o activitate de raspundere in mediul de economic, avocatura, consultanta, media si cauta exclusivitatea in orice domeniu. Varsta poate varia intre 24  si 60 de ani”,sustine Ioana Florescu, marketing &communications manager Forza Rossa.

 

 

Romanii cumpara Bentley la mana a doua

 

Modelele sport de lux marca Bentley sunt Continental GT si Continental GTC. Din statisticile Bentley Romania rezulta ca romanii au preferat anul acesta alte modele sport de lux noi in detrimentul marcii Bentley. In 2008, au fost achizitionate doar noua GT si GTC noi, in comparatie cu 21, cate au fost livrate anul trecut. In schimb, a crescut interesul pentru modelele second hand. In 2007 au fost vandute doar cinci autoturisme Bentley sport la mana a doua, fata de 24 anul acesta.

Romanii au cumparat anul acesta de la dealerii autorizati din tara doar sapte Lamborghini, fata de 12, cate au fost achizitionate in 2007. Totodata, estimeaza ca vor vinde anul viitor zece unitati.

Niciun Mercedes SLR vandut

Desi la ora actuala pe strazile din Romania exista opt modele Mercedes SLR McLaren, acestea au fost achizitionate de pe piata externa. Reprezentantii  Mercedes Benz Romania au declarat pentru Capital.ro ca nu au vandut niciun exemplar. Este de inteles, pretul de pornire al unui astfel de model nou, fara TVA, fiind de 415.000 de euro.

M6 Cabriolet si Coupe, cele mai vandute modele sport de la BMW

Portofoliul BMW Group de automobile sport se refera la gama M si divizia speciala M GmBH. Cele mai scumpe modele BMW sunt, in acest moment: BMW M6 Cabrio – 107 000 euro, BMW M6 Coupe – 102 800 euro, BMW M5 Touring – 82 900 euro, BMW M5 Limuzina – 80 750 euro. La aceste preturi, fara TVA se pot adauga echipamente optionale (de la sisteme de nagivatie performante pana la folosirea unor materiale exclusive precum insertii de lemn sau piele de inalta calitate), care pot creste considerabil pretul modelului.

 

Acestea sunt versiuni sportive, cu un design derivat din versiunea „normala” , dar cu detalii sportive prountate (spoilere si elemente de caroserie, jante, elemente de interior), elemente de tehnologie mai performante (suspensii si sasiu sport, cutie de viteza sport), precum si motorizari de top. Propulsorul V10 de 508 cp, care echipeaza versiunile M5 si M6, a fost distins doi ani consecutiv cu premiul “Motorul Anului”.

 

In anul 2008, pana la acest moment, au fost vandute sapte modele sport de lux, fata de 11, cate au fost achizitionate anul trecut.

 

Sursa video: thenewsmarket.com