Noi negocieri de pace între Rusia şi Ucraina! Totul a avut loc astăzi, 22 aprilie.

Zi importantă pentru negocierile dintre Rusia şi Ucraina! Ce s-a întâmplat vineri, 22 aprilie?

Vladimir Medinski, negociatorul-şef al Rusiei, a anunţat că delegaţiile trimise de Moscova şi Kiev au purtat conversaţii ample în cursul zilei de vineri, 22 aprilie.

Reprezentantul rus nu a oferit însă detalii suplimentare.

„Astăzi, au avut loc mai multe conversaţii ample”, a precizat vineri Vladimir Medinski, şeful delegaţiei ruse, potrivit postului de televiziune britanic Sky News.

Cele două tabere discută aproape zilnic, prin videoconferinţă

Reamintim faptul că delegaţiile Rusiei şi Ucrainei poartă negocieri aproape zilnic, în sistem de videoconferinţă, în eforturile de ajungere la un armistiţiu general şi de pregătire a condiţiilor pentru un eventual tratat de pace.

Recent, Kremlinul anunţa că a transmis Ucrainei o propunere scrisă despre condiţiile pentru pace.

În schimb, Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a sugerat vineri, potrivit agenţiei Interfax, că negocierile ar stagna, iar preşedintele Vladimir Putin a acuzat Kievul de „inconsecvenţă” în negocieri.

Contre pe tema propunerii scrise ce ar fi fost trimisă Kievului de către Moscova

În cursul zilei de joi, Kremlinul a anunțat că așteaptă în continuare un răspuns din Ucraina la cea mai recentă propunere scrisă a Rusiei în cadrul negocierilor de pace dintre cele două părţi.

Totodată, având în vedere declarațiile făcute miercuri de către preşedintele Volodimir Zelenski, Kremlinul se întreabă și de ce președintele Ucrainei nu era la curent cu documentul respectiv, el precizând miercuri că nu știa nimic.

Mai exact, Zelenski a declarat că nu a văzut sau auzit nimic referitor la documentul pe care Kremlinul a precizat că l-a înmânat părţii ucrainene în care îşi exprimă revendicările în cadrul negocierilor de pace.

De cealaltă parte, Rusia susține că a transmis documentul și speră ca Ucraina să ofere un răspuns în cel mai scurt timp.

„Repet încă o dată, aşa cum am spus ieri (miercuri – n.red.), formulările noastre, de fapt cea mai recentă versiune a lor, au fost înmânate oponenţilor noştri, delegaţiei ucrainene de negociere”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.