”Un studiu publicat în Israel a arătat o îmbunătățire a protecției în rândul pacienților care au primit trei doze de vaccin Pfizer. Dacă îmbunătățirile sunt confirmate, „vaccinarea cu trei doze ar putea deveni normă”, a spus Dr. Anthony Fauci, potrivit CNBC.

„Trebuie să spun din propria experiență de imunolog că nu aș fi deloc surprins ca regimul adecvat pentru vaccinare să fie, probabil, de trei doze”, a adăugat el.

Comentariile expertului în boli infecțioase vin în contextul in care Statele Unite încep, în septembrie, vaccinarea populaţiei cu a treia doză.

Planul anunțat de oficialii din domeniul sănătății luna trecută prevede că americanii vor putea primi a treia doză a vaccinurilor Pfizer sau Moderna la cel puţin opt luni după cea de-a doua, începând din 20 septembrie.

Decizia administrării celei de-a treia doze de consolidare mai depinde doar de autorizarea pe care trebuie să o dea Agenţia pentru Alimente şi Medicamente a SUA.

Fauci a declarat că va lăsa la latitudinea FDA și a altor autorități de reglementare să decidă regimul complet de vaccinare. El a spus că este rezonabil să se creadă că trei doze ar oferi un răspuns imun mai durabil.

„Dacă este durabil, atunci veți avea foarte probabil un regim de trei doze care va deveni regimul de rutină”, a spus el.

Oficialii OMS și mai mulți medici s-au exprimat împotriva planului administrației Biden, spunând că este „imoral” și „de neconceput” să înceapă administrarea booster-ului înainte ca oamenii din țări mai puțin privilegiate să aibă acces la prima doză.