Aflându-se la o întâlnire cu mamele militarilor, care a avut loc la Novo-Ogarevo, șeful statului rus, Vladimir Putin, a declarat că mobilizarea parțială din Rusia a luat sfârșit.

Ce spune Vladimir Putin despre mobilizarea parțială

Una dintre femeile prezente la întâlnire a declarat că fiul ei în vârstă de 17 ar fi putut să fie chemat să se înroleze în armată pentru a fi trimis în Ucraina pe câmpul de luptă. „Nu trebuie, ne ajunge”, a replicat președintele rus Vladimir Putin. Acesta a nuanțat că în cadrul operațiunii militare speciale declanșate pe 24 februarie, țara nu se luptă cu cetățenii ucraineni, ci cu cei care îi folosesc pe aceștia drept carne de tun în conflictul militar cu Rusia.

Secretarul de presă al administrației de la Kremlin, Dmitri Peskov, a declarat, astăzi, 25 noiembrie, că informațiile din mass-media în legătură cu planurile șefului statului de a consacra Mesajul adresat Adunării Federale „mobilizării țării” nu corespund realității, a anunțat publicația rusă Rosbalt.

Mii de bărbați ruși au fugit din Rusia după anunțul cu privire la mobilizarea pațială

După ce autoritățile de la Moscova au anunțat în septembrie mobilizarea parțială în Rusia prin care se pregătește înrolarea a 300.000 de rezerviști, cetățenii ruși pleacă în grabă din țara lor. Iar coada de la granița dintre Rusia și Georgia se întinde pe 10 kilometri, în timp ce oamenii așteaptă ore în șir pentru a trece frontiera.

Cetățenii ruși nu au foarte multe opțiuni de a părăsi țara, au afirmat anterior persoanele care au fugit pentru The Guardian.

„Voi trece granița cu mașina în această seară”, a afirmat un sergent în vârstă de 29 de ani, Oleg. „Habar nu am când voi mai pune piciorul în Rusia”, a precizat acesta, referindu-se la pedeapsa cu închisoarea la care sunt condamnați bărbații ruși care evită înrolarea în armată. La începutul săptămânii curente, patru dintre cele cinci țări membre ale Uniunii Europene care se învecinează cu Rusia au anunțat că nu vor mai permite cetățenilor ruși să intre cu vize turistice.