A fost adoptată Declaraţia de Înfiinţare a unui Registru al Daunelor cauzate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat miercuri, 16 mai 2023, că a fost adoptată Declaraţia de Înfiinţare a unui Registru al Daunelor cauzate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, care reiterează condamnarea fermă a agresiunii ruse împotriva Ucrainei și concretizează o contribuţie a Consiliului Europei la contracararea consecinţelor războiului de agresiune împotriva Ucrainei.  Potrivit spuselor sale, registrul respectiv constituie un prim pas pentru înfiinţarea unei structuri care să compenseze toate prejudiciile cauzate de război.

„Reafirmăm astfel angajamentul statelor participante faţă de importanţa realizării obiectivului aducerii în faţa justiţiei internaţionale a persoanelor responsabile pentru planificarea şi comiterea crimei de agresiune împotriva Ucrainei.

România este un susţinător ferm al valorilor Consiliului Europei, cu precădere al celor privind statul de drept, valori care sunt câteodată supuse unor provocări în unele state membre.

Totodată, valorile sale fundamentale – drepturile omului, democraţia şi statul de drept – trebuie menţinute în centrul atenţiei”, a declarat, miercuri, Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă care a avut loc la finalul Summitului Consiliului Europei de la Reykjavik (Islanda).

Contextul politic actual din Europa este marcat de ascensiunea extremismului, populismului, xenofobiei

Klaus Iohannis a precizat, totodată, că agenda de dezbateri a Consiliului Europei trebuie actualizată cu teme de interes pentru cetăţenii europeni întrucât contextul politic actual din Europa este marcat de ascensiunea extremismului, populismului, xenofobiei, intoleranţei şi naţionalismului nesănătos, precum şi de încercări de a acţiona împotriva valorilor noastre democratice fundamentale.

„De ce subliniez naţionalism nesănătos – naţionalismul, ca şi sentiment, este, în esenţă, unul pozitiv, dar dacă este exacerbat şi dus înapoi, în secolul XIX sau XVIII, poate să dăuneze grav unei societăţi democratice din secolul XXI. Este esenţial, în acest context, să acţionăm cu fermitate, inclusiv folosind instrumentele Consiliului Europei, pentru a combate toate aceste fenomene care atentează la drepturile omului, atentează la valorile şi principiile democratice din secolul XXI”, a avertizat Klaus Iohannis.

„Tocmai s-a terminat al patrulea Summit al Consiliului Europei, sub motto-ul «Uniţi în jurul valorilor noastre / Uniţi pentru Europa». Prin Declaraţia politică a Summitului pe care am adoptat-o, reafirmăm angajamentul nostru puternic faţă de valorile fundamentale ale Consiliului Europei şi voinţa politică de apărare a valorilor democratice.

Facem astăzi un pas important în domeniul protecţiei internaţionale a mediului: am adoptat un document politic, parte a Declaraţiei Summitului, care afirmă recunoaşterea, la cel mai înalt nivel politic, a dreptului la un mediu curat, la un mediu sănătos şi durabil ca fiind un drept al omului aflat în strânsă legătură cu alte drepturi ale omului şi cu dreptul internaţional, impulsionarea activităţii Consiliului Europei în materie şi înfiinţarea, în viitor, a unui Comitet pentru mediu şi drepturile omului.

Deci, iată, avem chiar o noutate – se recunoaşte la acest nivel, de lideri, că avem cu toţii dreptul la un mediu curat, la un mediu sănătos. Este un pas înainte care mie mi se pare foarte important”, a adăugat președintele României.