Romgaz și Socar Trading, filiala companiei naționale petroliere a Republicii Azerbaidjan, au semnat, vineri, pe 3 februarie 2023, la Baku, un nou contract individual care vizează livrarea de gaze naturale azere în România.

Parteneriatul reprezintă o continuare și consolidare a bunelor relații de cooperare

Încheierea contractului juridic reprezintă o continuare și consolidare a bunelor relații de cooperare dintre cele două companii, dar și a relațiilor contractuale care au la bază un acord încheiat în luna noiembrie 2022 pe termen nelimitat, a informat Romgaz într-un comunicat de presă.

Așadar, cele două companii își propun continuarea relațiilor de cooperare atât în ceea ce privește perfectarea mecanismelor de livrare a gazelor naturale azere în România, cât și în scopul explorării unor noi posibilități de colaborare în vederea punerii în practică a unor proiecte reciproc avantajoase în domeniul energetic.

Cooperarea în plan energetic dintre România și Azerbaijan cuprinde mai multe paliere

Ministrul Energiei Virgil Popescu (PNL) a scris, într-o postare pe Facebook, că documentul prevede posibilitatea livrării unor cantități de până la 1 miliard mc până în 31 martie 2024. Acesta va intra în vigoare la 1 aprilie 2023 prelungind astfel cadrul contractual stabilit prin primul contract individual încheiat de companii la sfârșitul anului 2022.

Cooperarea în plan energetic dintre România și Azerbaijan cuprinde mai multe paliere: gaz, GNL și energie verde. „Totodată, am discutat în detaliu despre proiectele comune pe care le dezvoltă Romgaz și Socar.”, a scris Popescu. La ceremonie au participat Mikayil Jabbarov, ministrul Economiei, Rovshan Najaf, președintele SOCAR, Răzvan Popescu CEO Romgaz, Aristotel Jude – Romgaz și secretarul de stat George Niculescu.

Contractul prevede posibilitatea livrării unor cantităţi de până la 1 miliard mc până în 31 martie 2024

„Pentru a asigura necesarul de consum cu gaze al ţării noastre astăzi am participat la ceremonia de semnare a unui nou contract individual pentru livrarea de gaze naturale azere în România, între SNGN ROMGAZ SA şi SOCAR TRADING, filiala companiei naţionale petroliere a Republicii Azerbaidjan.”, a scris ministrul Energiei.

Potrivit acestuia, „contractul prevede posibilitatea livrării unor cantităţi de până la 1 miliard mc până în 31 martie 2024 şi va intra în vigoare la 1 aprilie 2023 prelungind astfel cadrul contractual stabilit prin primul contract individual încheiat de companii la finele anului trecut”, a declarat Virgil Popescu.