Veste bună pentru toată România! Nicolae Ciucă a făcut anunțul personal: Guvernul analizează o…

Veste bună pentru toată România! Nicolae Ciucă a făcut anunțul personal: Guvernul analizează o…

Sursă: Facebook, Guvernul României

Publicat de Corina Chiriac la 13 decembrie 2022, 14:51

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat, în cursul zilei de marți, 13 decembrie, că Educația va primi aproximativ 50 de miliarde de lei, aceasta fiind cea mai mare sumă din ultimii 30 de ani.

Veste bună pentru toată România: Educația va beneficia de cea mai mare sumă de bani din ultimii 30 de ani

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat, în cadrul unei întâlniri cu liderii Federațiilor ”Alma Mater”, ”Spiru Haret” și Sindicatelor Libere din Învățământ că Executivul de la București analizează o formulă de abordare salarială unitară și echitabilă pentru cei care lucrează în Educație.

Guvernul a trimis un comunicat de presă în care spune că prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu acești reprezentanți la Palatul Victoria și că la discuții a participat și ministrul Educației, Ligia Deca.

În aceeași informare, Executivul anunță că, în principal, s-a discutat despre salarizarea personalului didactic auxiliar și nedidactic din învățământ.

„Prim-ministrul a arătat că Guvernul analizează o formulă de abordare salarială unitară și echitabilă pentru sectorul educației, în corelare cu importanța strategică acordată învățământului. Această abordare se înscrie în cadrul de susținere de care se bucură Proiectul România Educată, reflectată în pachetul Legilor Educației”, se arată în comunicat.

Toate școlile din România vor beneficia de dotări moderne

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a mai spus că se pregătesc invesții considerabile din Planul Național de Redresare și Reziliere pentru ca toate școlile de la noi din țară să beneficieze de dotări moderne atât în ceea ce privește clasele, laboratoarele și atelierele de practică.

De asemenea, șeful Executivului de la București a mai spus că valoarea totală a fondurilor alocate este de aproape un miliard de euro, subliniind că acești bani se află la dispoziția României în următorii trei ani.

Nu în ultimul rând, prim-ministrul a anunțat că Ministerul Educației va beneficia de cea mai mare sumă de bani din ultimii 30 de ani, fiind vorba despre aproximativ 50 de miliarde de lei.

„Pregătim investiții masive din PNRR pentru ca toate școlile din România să beneficieze de dotări moderne, atât în clase, cât și în laboratoare sau ateliere de practică. Valoarea totală a fondurilor alocate este de aproape un miliard de euro, bani aflați la dispoziția țării noastre în următorii trei ani. Alocăm Educației pentru anul următor cea mai mare sumă din ultimii 30 de ani – aproximativ 50 de miliarde de lei”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.