Veste bună pentru toată România! Anunțul venit chiar acum de la Guvern: Se va rezolva această problemă
Sursă: Dreamstime
Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja spune că transformarea digitală este o prioritate strategică pentru țară și românii trebuie să-și dorească acest lucru la fel cum își doresc autostrăzi, spitale și școli.
Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja a declarat miercuri că digitalizarea României este prioritatea zero pentru Guvern. Acesta consideră că oamenii nu trebuie să mai fie puși pe drumuri și instituțiile statului trebuie să comunice mult mai bine între ele.
România ar putea să rezolve această problemă
„Am anunţat deja un termen de 3-5 ani de zile în care România ar putea să rezolve această problemă (n.r. dosarul cu şină) şi să nu îi mai pună pe români pe drumuri. Avem, începând cu finalul lunii iunie, legea interoperabilităţii, primul act normativ care schimbă paradigma şi le spune instituţiilor statului că nu ele deţin datele românilor, ci românii îşi deţin propriile date, iar datoria unei instituţii publice este să pună la dispoziţie bazele de date tuturor celorlalte instituţii publice care au nevoie de acele date.
Altfel spus, în loc să ne pună pe noi pe drumuri, între ghişee, statul va circula datele noastre într-un mod sigur, privat şi jurnalizabil. Asta înseamnă că de câte ori ne va accesa datele, noi vom fi notificaţi şi vom şti cine, de ce şi când ne-a accesat datele noastre”, a declarat ministrul Digitalizării pentru Antena 3 CNN.
Transformarea digitală, o prioritate strategică pentru ţară
Sebastian Burduja spune că românii trebuie să-ți dorească acest lucru la fel de mult precum autostrăzile, spitalele și scolile.
„Transformarea digitală a României este o prioritate strategică pentru ţară. Dacă vrem să fim în secolul XXI, dacă vrem să recuperăm decalajul faţă de alte ţări şi chiar pe baza valorii românilor, noi trebuie să fim în faţa multor altor state şi să facem acest salt în dezvoltare.
Asta se poate face prin digitalizare, prin transformare digitală, cu o condiţie: să o ceară toţi românii. Aşa cum cer autostrăzi, spitale, şcoli, toţi românii trebuie să ceară o Românie cât mai digitală, cât mai modernă, cu birocraţie cât mai redusă şi cu acces pentru forţa de muncă la aceste tehnologii noi”, a mai explicat Sebastian Burduja.
Digitalizarea procesului de eliberare a cazierului judiciar
Potrivit ministrului digitalizarea va avea prioritate în ceea ce privește cazierul judiciar și acest lucru ar urma să fie realizat „în decurs de câteva luni”.
„În cel mai scurt timp, în decurs de câteva luni, obiectivul nostru este ca toţi românii să îşi poată elibera cazierul judiciar online. Să nu mai trebuiască să meargă la secţia de Poliţie.
În fiecare an sunt cam 1,5 – 2 milioane de caziere judiciare care sunt eliberate în România. Mergem la Poliţie şi cineva din spatele unui ghişeu ne introduce CNP-ul şi apasă pe butonul tipăreşte. Lucrul acesta vrem să se facă pe internet, online, din confortul casei noastre şi în decurs de câteva secunde să avem cazierul judiciar disponibil”, a precizat Burduja.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





