"După încheierea dezbaterii publice, discutarea sugestiilor şi discutarea în Guvern vom avea varianta finală a timbrului de mediu. După părerea mea, în maxim o lună de zile vom avea timbrul de mediu final", a precizat ministrul Mediului.

Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC) supune, în prezent, dezbaterii publice, prin intermediul propriei pagini de internet, o primă variantă a proiectului de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Potrivit documentului, varianta actuală a taxei de primă înmatriculare ar urma să fie denumită ‘Timbrul de mediu’, iar modalitatea de calcul este simţitor simplificată.

Practic, în calcul taxei se va ţine cont numai de emisiile de CO2 ale autovehiculului, valoare ce va fi înmulţită cu valoarea în euro a fiecărui gram şi cu cota de reducere a timbrului exprimată în funcţie de vechime. Vechimea autovehiculului se calculează în funcţie de data primei înmatriculări a acestuia, se precizează la articolul 6, alineatul 5 al Ordonanţei de modificare.

Formula de calcul pentru timbrul de mediu se aplică numai în cazul autovehiculelor încadrate pe segmentul M1 (dotate cu cel mult opt locuri, fără scaunul şoferului), cărora le corespund norma de poluare Euro 3, Euro 4 şi Euro 5.

Vor plăti noua taxă toate instituţiile publice, cu excepţia autovehiculele aparţinând Salvării, Pompierilor, Corpului Diplomatic, dar şi persoanelor cu handicap. De asemenea, nu vor mai plăti timbrul de mediu cei care au achitat acest tip de taxă în anumite forme.

Cei care au dat statul român în judecată pentru restituirea taxei încasate ilegal şi cărora li s-a restituit contravaloarea taxei, precum şi cei care au înmatriculat autoturismele fără achitarea taxei, vor plăti noul timbru la prima vânzare a maşinii.

Pentru maşinile revândute în afara României, statul va returna o taxă reziduală, calculată în funcţie de perioada de utilizare.

Forma iniţială a taxei auto, suspendată până la 31 decembrie 2012, a reintrat în vigoare de la 1 ianuarie, aceasta fiind redusă cu 25% pentru autovehiculele cu motor Diesel prevăzute din construcţie cu filtru de particule. Contribuabilii care, de la 1 iulie 2008, au plătit o taxă mai mare decât cea rezultată din aplicarea legii în vigoare pot solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită.

În ceea ce priveşte dezbaterea publică iniţiată de către MMSC a draftului de proiect de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, eventualele propuneri/opinii/sugestii pot fi transmise în termen de cinci de zile lucrătoare de la data publicării (23 ianuarie 2013), respectiv până în 30 ianuarie 2013, pe adresa MMSC, Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
Sursa: Agerpres