Valoarea proprietăţilor Charlemagne a crescut 10,6% în ultimele nouă luni

Valoarea proprietăţilor Charlemagne a crescut 10,6% în ultimele nouă luni
Publicat de CAPITAL la 6 octombrie 2010, 14:59

Fondul de investiţii Charlemagne Capital, care deţine jumătate din proiectul rezidenţial Asmita Gardens din Bucureşti, a anunţat că valoarea activelor aflate în administrarea companiei au fost evaluate la sfârşitul lunii septembrie la 3,37 mld. dolari.

Astfel, valoarea portofoliului administrat de Charlemagne s-a apreciat cu 10,6% faţă de începutul acestui an şi cu 22,2% faţă de iulie 2010. „Rezultatele reflectă intrări nete pozite şi o revenire a valorilor de piaţă pe parcursul ultimului trimestru“, se arată în anunţul făcut de companie pe Bursa de la Londra.

Fondul este prezent în România prin intermediul vehicolului investiţional European Convergence Development Company (ECDC) care a anunţat recent că lucrările la etapa a doua a ansamblului Asmita Gardens ar putea fi afectate de problemele pe care dezvoltatorul le are cu firma constructoare, Strabag.
ECDC mai deţine o cotă din imobilul de birouri Cascade Euro Tower şi mai are deschis un parteneriat ce prevede dezvoltarea unei clădiri de birouri în zona Aeroportului Băneasa.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.