Capital: În ce stadiu se află acum întregul proces de vânzare a pachetului de acțiuni Romtelecom?
Valerian Vreme: Ei nu sunt capabili să facă, în acest moment, o ofertă și motivează cu consecințele crizei din Grecia. Dar își exprimă disponibilitatea de a veni în întâmpinarea ofertei noastre de vânzare. Au venit apoi cu propunerea de fuziune Romtelecom-Cosmote și propunerea de listare la bursă. Sunt de fapt răspunuri la propunerile făcute de noi în trecut. Ca decizie este ok, pentru că ne-au spus adevărul. „Nu putem“. Statul român intenționează în continuare să își valorifice acțiunile. Consilierii mei studiază contractul pentru a vedea exact cum se sincronizează cu scrisoarea OTE.

Capital: Reprezentanții companiilor spun că piața telecom este distrusă din cauza prețurilor prea mici. Care este opinia dvs.?
Valerian Vreme: Piața IT&C din România are o creștere, în primele luni ale anului, de 8% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Capital: Dar creșterea este alimentată de IT, nu de Comunicații…
Valerian Vreme: Da, dar nu în totalitate. Suntem în trend ascendent pe această piață. Despre prețurile mici, ce să vă zic, eu știu că românii vorbesc destul de mult. Piața telecom din Europa a suferit destul de mult. Dar, în România, IT&C-ul este clar cotat la ora actuală cu o creștere de 8%.

Capital: Credeți că piața își va reveni? Vor fi jucătorii din nou mulțumiți de rezultatele din România?
Valerian Vreme: La urma urmei, ei oferă un serviciu. Când crește cealaltă componentă a pieței, și cererea pentru acest serviciu va fi mai mare. Eu sunt optimist în privința pieței telecom din România, mai ales că în Guvern se simt acum efectele ieșirii din criză. Vedeți veniturile bugetare, exporturile… iar creșterea de 8% înseamnă că am avut cerere mai mare cu 8%.

Capital: Cum i-ați simțit pe oficialii OTE în timpul discuțiilor?
Valerian Vreme: I-am simțit ca profesioniști în domeniul negocierii. Dar cred că și noi am fost.

Capital: V-ați simțit intimidat de ei? S-au purtat discuțiile mai degrabă pe terenul lor decât pe al nostru?
Valerian Vreme: Nu, cred că tot timpul am fost pe terenul nostru. Nu m-am simțit intimidat. Atâta timp cât suntem corecți cu ce este al nostru și nu avem alte interese decât să valorificăm cât mai bine ce e al nostru nu avem de ce să fim intimidați. Și în nicio negociere nu este loc de grabă.

Capital: Credeți că ați greșit când ați spus că pachetul pe care statul îl deține la Romtelecom valorează un miliard de euro?
Valerian Vreme: Este o estimare a mea și mi-o mențin. Bineînțeles, am văzut evaluări. Să le luăm, spre exemplu, pe cele făcute de agențiile de evaluare. Unele urcă la 700 – 800 de milioane. Dar prețul e o negociere. Suntem, pe de altă parte, pe un trend pozitiv din punctul de vedere al creșterii economice. Eu cred că acela care vine să cumpere și dă un miliard face o afacere bună pe piața românească. Nu ia o firmă de telefonie fixă, ia o companie solidă, care înseamnă telefonie fixă, telefonie mobilă, internet și televiziune. Discutăm de un produs complex.

Capital: Cum vedeți transformarea prin care a trecut Romtelecom în acești ani?
Valerian Vreme: Nu am făcut o analiză a acestui proces, dar faptul că a venit cu componenta Cosmote este un plus, cu un management destul de agresiv. În politica noastră, a ministerului, chiar dacă suntem și acționari, vom avea o privire echilibrată asupra întregii piețe. Și noi trebuie să fim mulțumiți că există un echilibru stabil pe piața telecom din România, cu agenți economici  puternici, echilibrați, cu potențial investițional pentru fiecare dintre cei trei mari plus RCS & RDS, care vine din urmă cu servicii foarte bune. Și cred că asta trebuie să ne dorim în continuare, să menținem un echilibru stabil pe piață, ca politică.