Vaccinul AstraZeneca este benefic în cazul persoanelor vârstnice
Sursă foto: INQUAM Photos
Vești bune pentru persoanele vârstnice. Potrivit ultimelor informații, vaccinul AstraZeneca oferă un răspuns imun în cazul acestora. Ce spun specialiștii?
Vești încurajatoare pentru cei care vor să se vaccineze. Public Health England precizează că vaccinul anti-COVID-19 produs de compania AstraZeneca oferă un răspuns imun bun în cazul persoanelor vârstnice, deşi în prezent există puţine date despre nivelul precis al protecţiei.
Confirmarea vine după ce Comisia germană de vaccinare a recomandat ca acest vaccin să fie administrat numai persoanelor sub 65 de ani, întrucât datele privind eficacitatea vaccinului AstraZeneca la persoanele vârstnice sunt deocamdată insuficiente, relatează Reuters, citată de Agerpres.
De menționat este faptul că în Marea Britanie au fost vaccinate până în prezent peste 7,1 milioane de persoane cel puţin cu prima doză de vaccin AstraZeneca sau Pfizer/BioNtech, cele două vaccinuri anti-COVID-19 autorizate în această ţară.
”Atât AstraZeneca cât şi Pfizer/BioNtech sunt vaccinuri sigure şi oferă niveluri ridicate de protecţie împotriva COVID-19, mai ales împotriva formelor severe de boală”, a declarat directorul pentru Imunizare din cadrul Public Health England (PHE), Mary Ramsay. ‘
‘Au fost prea puţine cazuri la vârstnici în testele clinice ale AstraZeneca pentru a examina nivelurile precise de protecţie în acest grup, dar datele privind răspunsurile imune sunt foarte bune”, a adăugat reprezentanta PHE.
Vaccinul AstraZeneca, benefic în cazul acestor persoane
Întrebat la rândul său despre opinia experţilor germani ca vaccinul AstraZeneca să fie administrat numai persoanelor cu vârste sub 65 de ani, premierul britanic Boris Johnson a răspuns că organismul britanic de reglementare în sectorul sanitar consideră că acest vaccin este eficace pentru toate categoriile de vârstă.
În același timp, potrivit unei evaluări provizorii publicate în decembrie în revista The Lancet după un studiu clinic la care au participat 11.636 de persoane, eficacitatea vaccinului AstraZeneca a fost cuprinsă între 60% şi 90%, în timp ce compania producătoare indică o eficacitate de circa 70%. Însă majoritatea persoanelor care au participat la testul clinic aveau vârste de până în 55 de ani, numai 8% aparţinând categoriei de vârstă 56-69 de ani.
Totodată, ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, a precizat că recomandarea Comisiei germane de vaccinare este deocamdată doar o propunere provizorie, o decizie urmând să fie luată după ce Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) va prezenta vineri concluziile sale privind evaluarea vaccinului AstraZeneca şi decizia sa privind autorizarea acestuia.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





