Utilitarea electrică Streetscooter, de anul viitor pe piață
Deutsche Post DHL intenţionează să înceapă anul viitor vânzarea modelelor electrice Streetscooter pe piaţa liberă, a anunţat un purtător de cuvânt al grupului german, care oferă servicii poştale logistice, transmite Reuters.
Iniţial, Deutsche Post a dezvoltat utilitara Streetscooter, cu o autonomie de până la 120 de kilometri, pentru a livra corespondenţă şi colete poştale. Dar grupul vrea să înceapă curând producţia de masă a acestui vehicul şi să asmbleze anual până la 10.000 de Streetscooter, a anunţat vineri revista germană Spiegel.
„Vrem să începem vânzările de anul viitor”, a declarat un purtător de cuvânt al Deutsche Post pentru Reuters. În prezent, segmentul de vehicule utilitare este dominat de Ford, menționează Agerpres.

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





