Un băiat de 12 ani a murit în India, fiind infectat cu un virus rar, mult mai mortal decât COVID-19. Un virus despre care oficialii din domeniul sănătății au avertizat că ar putea declanșa o pandemie globală.

Băiatul a murit la un spital din Kerala, provincie indiană din sud care se luptă deja cu cel mai mare număr de cazuri de infectări cu COVID-19, potrivit Marketwatch.

Băiatul trecuse deja prin alte două spitale, intrând în contact direct cu sute de oameni. Acum, 11 dintre aceștia prezintă unel simptome specifice virusului Nipah, a raportat NDTV.

Mult mai periculos decât coronavirusul

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, focarele anterioare de Nipah sau NiV au avut o rată de decese estimată între 40% și 75%, acest virus fiind considerat mult mai periculos decât coronavirusul.

„S-a demonstrat că virusul se răspândește de la persoană la persoană în aceste focare, provocând îngrijorări cu privire la potențialul NiV de a duce la o pandemie globală”, a precizat Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC).

Peste 100 de contacte posibile ale băiatului care a murit au fost deja obligate să intre în izolare.

Cum se transmite Nipah

Ca și coronavirusul, Nipah este un virus zoonotic sau unul care se transmite de la animale la oameni. Transmiterea are loc în general când oamenii fie intră în contact direct cu animalele, fie prin consumul de alimente contaminate.

Dar au fost raportate și cazuri de transmitere a virusului Nipah de la om la om.

Unde a apărut prima dată virusul

Virusul Nipah a fost descoperit pentru prima dată în Malaezia și Singapore în 1999, unde s-au înregistrat 300 de cazuri, soldate cu peste 100 de decese, a menționat CDC. Peste un milion de porci au fost uciși pentru a controla focarul, provocând un „impact economic substanțial”.

Detectarea virusului este acum și mai complicată, simptomele fiind similare cu cele ale COVID-19, inclusiv febră, tuse, dureri în gât și dificultăți de respirație, a menționat CDC.

Persoanele infectate suferă adesea de encefalită sau edeme ale creierului. Dacă supraviețuiesc, suferă de convulsii și chiar de modificări ale personalității.

Sursa foto: Pixabay