Paul Van Hoeydonck, sculptorul care a dus arta pe Lună, a murit la 99 de ani

Paul Van Hoeydonck, unul dintre cei mai longevivi și inovatori artiști ai secolului XX, a încetat din viață sâmbătă, la vârsta de 99 de ani. Numele său a intrat în istorie în 1971, când o lucrare de-a sa a fost plasată pe suprafața Lunii de astronauții misiunii Apollo 15 – un gest simbolic care avea să unească pentru prima dată arta și explorarea spațială într-un moment de comemorare universală.

Anunțul dispariției sale a fost făcut de familie printr-un mesaj public publicat pe rețelele sociale. Artistul s-a stins în liniște, în locuința sa din Belgia, la doar câteva luni după ce împlinise 99 de ani.

„Cu câteva săptămâni în urmă i-am sărbătorit cei 99 de ani și jumătate. Era deja evident că lumina lui începea să se stingă. Este ireal că Paul nu mai este printre noi.

Aveai impresia că va fi aici pentru totdeauna – și poate chiar va fi, datorită vastului său patrimoniu artistic”, a transmis Philip Heylen, apropiat al artistului și fost viceprimar al orașului Anvers.

Un artist între Pământ și cosmos

Născut pe 8 octombrie 1925, în Anvers, Paul Van Hoeydonck a fost o figură esențială în arta plastică europeană de după război. Cu o formație academică solidă și o curiozitate permanent orientată către viitor, Van Hoeydonck a fost atras de legătura dintre om și știință, între artă și cucerirea spațiului.

În cariera sa de peste șapte decenii, a lucrat în medii variate – de la sculptură în bronz, aluminiu și oțel cromat, până la pictură, colaj, desen și tehnici grafice.

În anii ’60, odată cu expansiunea programului spațial american, artistul a devenit tot mai preocupat de locul omului în univers. Fascinat de cosmologie, cibernetică și viitorologie, a început să creeze lucrări care reflectau ideea unei umanități interconectate, vulnerabile, dar aspirând către stele.

Această viziune avea să se materializeze într-un mod neașteptat și istoric în 1971, când Van Hoeydonck a fost contactat de astronautul David Scott pentru a realiza o sculptură simbolică, dedicată astronauților decedați în misiuni spațiale. Așa s-a născut Fallen Astronaut, o mică figură stilizată din aluminiu, de doar 8,5 cm, fără trăsături de gen, naționalitate sau rang militar – un om universal, într-un spațiu etern.

Lucrarea a fost depusă pe Lună în tăcere, împreună cu o plăcuță memorială inscripționată cu numele a paisprezece astronauți americani și sovietici. Fallen Astronaut a devenit astfel prima operă de artă aflată în afara Terrei, un gest rar de umanism într-un context dominat de competiția tehnologică a Războiului Rece.

Controverse și recunoaștere târzie

Deși momentul plasării lucrării pe Lună a fost ținut secret inițial, vestea a ieșit la iveală în anii următori, stârnind o controversă: Van Hoeydonck a fost acuzat că ar fi încercat să vândă replici ale sculpturii, lucru care contravenea principiilor NASA privind non-comercializarea misiunilor spațiale. Artistul a negat constant acuzațiile și a afirmat că înțelesurile lucrării sale au fost profund distorsionate.

„Nu a fost niciodată o lucrare despre moarte, ci despre speranță”, declara într-un interviu din anii ’90.

Cu timpul, însă, recunoașterea a venit. În anii 2000, muzeele internaționale de artă și știință au început să includă Fallen Astronaut în expoziții tematice despre spațiu și cultură. Artistul a fost invitat să vorbească despre experiența sa la conferințe NASA, iar creația sa a devenit subiect de analiză academică în domenii variind de la arte vizuale la studii spațiale.

În februarie 2024, Luna a primit o nouă încărcătură artistică: 125 de mini-sculpturi semnate de Jeff Koons, lansate într-un proiect privat. Deși evenimentul a fost prezentat ca o premieră contemporană, lucrarea lui Van Hoeydonck a rămas fără rival în ceea ce privește simbolismul, simplitatea și impactul emoțional.

O moștenire tăcută, dar eternă

Paul Van Hoeydonck a continuat să creeze până târziu în viață, lucrările sale regăsindu-se astăzi în colecții importante din Europa și Statele Unite. A fost un artist care a crezut în puterea formelor simple de a transmite mesaje complexe și în rolul artei de a construi punți între știință și umanitate.

Moartea sa marchează sfârșitul unei epoci, dar și continuitatea unei viziuni rare: aceea că arta poate exista chiar și în vidul cosmic, ca o amintire că omul, indiferent cât de departe ar ajunge, rămâne legat de fragilitatea propriei condiții.